"Camera adevărului" din Counter-Strike. Locul secret în care rușii află ce se întâmplă în Ucraina

"Camera adevărului" din Counter-Strike. Locul secret în care rușii află ce se întâmplă în Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În subsolul unui bloc de apartamente din orașul Slavik există o încăpere secretă. Acolo sunt ascunse informații șocante pentru mulți cetățeni ruși, date reale despre războiul din Ucraina pe care cenzura de la Kremlin le blochează.

Această „cameră a adevărului” se află într-o lume virtuală, în jocul Counter Strike, și a fost creată de un ziar finlandez pentru a le prezenta rușilor realitatea războiului din Ucraina.

Jurnaliștii de la Helsingin Sanomat, cel mai mare ziar din Finlanda, au ocolit cenzura Kremlinului, folosind celebrul joc Counter-Strike, în care utilizatorii luptă unul contra celuilalt în sesiuni contra-timp. Cele mai multe sesiuni sunt jucate pe câteva zeci de niveluri oficiale sau hărți create de producătorul Valve, însă jucătorii pot să creeze și ei hărți pe care oricine le poate descărca și folosi, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Miercuri, de Ziua Mondială a Libertății Presei, Helsingin Sanomat a anunțat că a plasat informații despre războiul din Ucraina într-o cameră secretă din joc. "În timp ce Helsingin Sanomat și alte instituții media independente din străinătate sunt blocate în Rusia, jocurile video nu au fost interzise până acum. Pentru a sublinia libertatea presei, am construit acum un oraș slav, denumit Voyna, care înseamnă război în limba rusă", a spus Antero Mukka, redactorul-șef al ziarului finlandez.

"În cameră veți găsi documentația noastră despre realitatea războiului din Ucraina. Acestea sunt informații care nu sunt disponibile din sursele propagandei de stat ruse", a adăugat Mukka.

ADVERTISING

Pe pereții încăperii digitale, iluminați în roșu, sunt lipite articole din ziar și imagini despre masacrele comise de trupele ruse la Bucea și Irpin. Jucătorii pot vedea o hartă a Ucrainei care conține atacurile asupra populației civile, în timp ce o înregistrare în limba rusă citește în fundal articole din Helsingin Sanomat și îi informează că aproximativ 70.000 de ruși au fost uciși până acum în război.

Un jucător, Łukasz Pożyczek, a distribuit pe Twitter un filmuleț cu poziția camerei pe harta din joc:

De la lansarea sa, luni, harta a fost descărcată de peste 2.000 de ori, însă ziarul nu poate urmări zonele geografice din care a fost accesată. "Asta arată categoric că fiecare încercare de a împiedica fluxul de informații și de a închide ochii opiniei publice este sortită eșecului în lumea de azi", a spus Mukka.

ADVERTISING

Acesta estimează că patru milioane de ruși joacă Counter Strike. "Acești oameni pot fi la vârsta mobilizării sau a încorporării. Cred că rușii au dreptul să afle informații independente și bazate pe fapte, ca să poată lua decizii despre viața lor", a adăugat jurnalistul de la Helsingin Sanomat.

CS:GO (Counter-Strike: Global Offensive) este unul dintre cele mai populare jocuri video din lume, iar potrivit The Economic Times 11% din utilizatori sunt din Rusia. Producătorul, Valve, a permis în continuare accesul jucătorilor ruși, în timp ce alte companii și-au retras produsele din Rusia după invadarea Ucrainei anul trecut, notează Insider.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇