În ziua 1692 de război continuă ecourile armistițiului energetic între Ucraina și Rusia, anunțat de Donald Trump.
Kremlinul a refuzat să spună dacă este în vigoare un armistiţiu cu Ucraina privind atacurile împotriva infrastructurilor energetice, precizând că Rusia va respecta un armistiţiu de doar o zi, în ziua alegerilor.
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să susţină un armistiţiu energetic între Rusia şi Ucraina "imediat ce acesta va ţine". Totodată, liderii europeni și-au reafirmat sprijinul pentru Volodimir Zelenski, după ce Trump a declarat că Ucraina are nevoie de un nou lider.
Pe de altă parte, comisarul european al Apărării, Andrius Kubilius, consideră că a venit momentul ca UE şi Ucraina să elaboreze o strategie independentă de pace, după atacurile lui Trump împotriva lui Zelenski.
Iar șapte senatori americani, dintre care patru republicani, au emis o declarație comună în care subliniază că acordul lui Trump cu Putin pe motorină este ilegal.
Între timp, Rusia își vede de război. Dimineață, o dronă a lovit un bloc din Harkov, distrugând trei etaje.
În schimb, Rusia are mari probleme pe front, unde a pierdut peste 50.000 de militari numai în septembrie, de zece ori mai mulți oameni decât Ucraina.
Și mai sunt încă două vești proaste pentru Moscova: UE a impus astăzi noi sancţiuni unui număr de aproape 1.600 de entităţi şi persoane, toate având legături cu războiul din Ucraina. Iar NATO urmează să anunțe astăzi "teoria victoriei", un concept care descrie modul în care forțele aliate ar desfășura operațiuni în cazul unui conflict cu Rusia.
Armistițiul lui Trump
- Singurul armistițiu pe care îl vrea Rusia - Preşedinţia rusă a refuzat astăzi să spună dacă este în vigoare un armistiţiu cu Ucraina privind atacurile împotriva infrastructurilor energetice. Rusia va respecta un armistiţiu de doar o zi, în ziua alegerilor din Ucraina, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,, relatează AFP. "Dacă Kievul vrea cu adevărat să organizeze alegeri, atunci preşedintele rus (Vladimir Putin), comandantul-şef, va fi pregătit să dea ordinul ca Ucraina să nu fie atacată în ziua alegerilor, numai în ziua alegerilor", a subliniat Peskov.
- Lavrov respinge propunerea lui Zelenski - Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a respins, astăzi, propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un armistițiu de 60 de zile în vederea organizării unor alegeri. "Nu cred că el merită acest răgaz. Nu cred că ne vom lăsa, încă o dată, cumpăraţi cu asigurări şi promisiuni”, a declarat Lavrov, într-o conferinţă de presă.
- Ce vrea Moscova - Kremlinul a anunţat că menţine ”contacte” pe tema armistiţiului energetic anunţat unilateral de către Trump. "Contactele continuă. Imediat ce vom avea ceva de spus în acest subiect, vă vom informa cu siguranţă”, a declarat, în briefingul său, Dmitri Peskov. Întrebat despre apelul Kievului în favoarea unui armistiţiu de 60 de zile în vederea organizării unor alegeri, Dmitri Peskov a răspuns că ”nu vrem un armistiţiu, vrem o pace durabilă"
- Kaja Kallas salută armistițiul lui Trump - Uniunea Europeană este pregătită să susţină un armistiţiu energetic între Rusia şi Ucraina "imediat ce acesta va ţine", a anunţat azi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, la Luxemburg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai statelor membre UE. "Nu avem încă certitudinea că Rusia se va conforma", a adăugat ea. Orice armistiţiu este necesar să acopere nu doar rafinăriile de petrol din Rusia şi Ucraina. "Ucraina are doar una, iar Rusia are multe, aşa că asta e clar în favoarea Rusiei", a subliniat Kallas.
- Europenii fac scut în jurul lui Zelenski - Liderii europeni și-au reafirmat sprijinul pentru Zelenski după ce Trump a declarat că Ucraina are nevoie de un nou lider, potrivit Politico. Premierul polonez Donald Tusk a scris pe X că este "absolut convins" că nimeni nu poate înfrânge Ucraina și pe președintele acesteia în "lupta lor împotriva agresiunii ruse". "L-am asigurat (pe Zelenski) că se poate baza pe solidaritatea deplină a Poloniei și a Europei față de națiunea ucraineană", a adăugat Tusk. Ministrul francez al Finanţelor, Roland Lescure, a declarat că Franța nu va trăda Ucraina. "Am fost alături de Ucraina de la început şi vom fi până la capăt", a spus el. Întrebat despre un eventual efect al acordului motorinei ruseşti asupra preţurilor la nivel mondial, ministrul francez a răspuns "vom vedea". "Ceea ce ştiu eu azi este că Volodimir Zelenski este un adevărat erou, că mulţumită lui Ucraina rezistă unui război de invazie de patru ani", a declarat el.
- E nevoie de un plan independent pentru pace - Comisarul european al Apărării, Andrius Kubilius, cere UE şi Ucrainei să elaboreze o strategie autonomă pentru pace, după atacurile lui Trump împotriva lui Zelenski, relatează AFP. "Până în prezent, UE este singurul susţinător financiar serios al Ucrainei, însă se aşteaptă ca leadership-ul Statelor Unite să contribuie la aducerea păcii în Ucraina", a spus lituanianul Andrius Kubilius. "A venit momentul în care UE şi Ucraina trebuie să elaboreze şi să pună în aplicare o strategie independentă a păcii", cere el, părând să-şi exprime mai degrabă o poziţie personală, decât politica oficială a UE.
- Senatori SUA: Acordul lui Trump e ilegal - Trei senatori democrați și patru republicani au emis duminică o declarație prin care contestă legalitatea acordului lui Trump de a permite importurile de motorină din Rusia, relatează Kiev Post."Congresul a interzis în mod explicit importurile de energie din Rusia în 2022, pentru a împiedica dolarii americani să finanțeze războiul brutal al lui Putin împotriva Ucrainei. Poziția Congresului a fost clară: SUA nu ar trebui să importe petrol din Rusia până când aceasta nu își încetează agresiunea împotriva Ucrainei și nu renunță la amenințările la adresa aliaților noștri din NATO", se arată în declarația comună. "Decizia președintelui Trump de a permite importurile de motorină rusească în SUA contravine direct acelei legi. De asemenea, Administrația nu s-a consultat cu Congresul și nu a prezentat nicio explicație care să justifice decizia, așa cum prevede legea", subliniază semnatarii. Aceștia condamnă decizia de a-i "oferi lui Putin un colac de salvare financiară în timp ce Rusia continuă să ucidă civili ucraineni" și îndeamnă administrația Trump să-și schimbe poziția.
- Kremlinul traduce ce a vrut să spună Trump - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Trump a sugerat ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte, deoarece Zelenski nu era dispus să ia decizii dificile pentru a opri războiul. "Trump a spus că, în opinia sa, este timpul pentru un nou președinte. De ce? Pentru că președintele Ucrainei trebuie să ia decizii extrem de responsabile și dificile pentru a opri acest război", a declarat Peskov, potrivit Kiev Post. "Fie Zelenski își asumă această responsabilitate și demonstrează acea voință politică, fie nu. Până acum, nu a făcut-o", a adăugat el.
- Trump e pradă ușoară pentru Putin - Acordul prin care Trump acceptă motorină din Rusia nu va aduce beneficii importante consumatorilor americani, dar va oferi Moscovei o gură de oxigen și poate submina capacitatea Ucrainei de a continua războiul. De fapt, scrie The Atlantic, acordul președintelui privind motorina trădează Ucraina și nu le aduce americanilor niciun beneficiu, iar administrația americană pune interesele electorale și perspectivele unor afaceri profitabile înaintea sprijinului pentru Kiev. Detalii AICI.
Atacurile Rusiei
- Bloc lovit de dronă - O dronă rusească a lovit dimineață un bloc din Harkov, distrugând mai multe etaje, relatează Ukrainska Pravda. "Etajele de la al șaselea până la al optulea dintr-o secțiune a clădirii au fost distruse în urma unui atac inamic cu o dronă Shahed. La fața locului a izbucnit un incendiu. Deocamdată se știe că cinci persoane au fost rănite. Operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare", a anunțat primarul orașului, Ihor Terehov. Alte lovituri cu drone rusești au avut loc în alt cartier al orașuluk, a transmis ulterior edilul.
- Bilanțul nopții - Rusia a atacat Ucraina în cursul nopții cu o rachetă și 121 de drone. Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 89 de drone. 55 din acestea erau cu propulsie cu reacție. În 15 locuri au fost înregistrate lovituri, au comunicat Forțele Aeriene ale Ucrainei.
Alte informații relevante
- Septembrie negru pentru ruși pe front - Armata rusă a pierdut peste 50.000 de militari pe front în septembrie, adică de zece ori mai mulți oameni decât ucrainenii, relatează Bloomberg. Un oficial NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a spus că, din totalul pierderilor suferite de armata rusă, peste 28.000 de militari au murit. Cifra privind pierderile rușilor este cea mai mare dintr-o lună din 2026. Oficialul NATO a menționat că armata ucraineană a suferit 5.000 de pierderi, militari morți și răniți, în cursul lunii septembrie.
- Încă un val de sancțiuni pentru Rusia - Uniunea Europeană a impus astăzi noi sancţiuni unui număr de aproape 1.600 de entităţi şi persoane, toate având legături cu războiul din Ucraina, a anunţat şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas. "Este cea mai mare extindere a listei noastre de sancţiuni de la începutul războiului purtat de către Rusia. Europa arată încă o dată un front unit", a scris Kaja Kallas, pe X. Sancţiunile constau în blocarea de active în UE şi o interdicţie de intrare pe teritoriul UE. Sunt vizate 743 de persoane şi 826 de entităţi, toate cu legături cu complexul militaro-industrial rus, potrivit unor diplomaţi de la Bruxelles. Astfel, numărul total al persoanelor şi entităţilor sancţionate de UE din cauza războiului creşte la aproape 4.600. Noile măsuri urmează să fie adoptate miercuri, la Bruxelles, de către statele membre.
- NATO avertizează Rusia - NATO e pregătită să răspundă rapid în cazul unui atac asupra Poloniei sau al statelor baltice, însă prioritatea Alianței este descurajarea oricărei agresiuni, a declarat generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, înaintea participării la Forumul de Securitate de la Varșovia. Oficialul a apreciat că riscul unui atac major al Rusiei asupra unui stat membru NATO este relativ scăzut, în condițiile în care forțele Moscovei sunt implicate în războiul din Ucraina. Grynkewich urmează să prezinte astăzi, în cadrul forumului, ceea ce NATO numește "teoria victoriei", un concept care descrie modul în care forțele aliate ar desfășura operațiuni în cazul unui conflict.
- Încă o tranșă de fonduri UE pentru Ucraina - UE va acorda Ucrainei, în această săptămână, o tranșă de 3 miliarde de euro din fondurile pentru asistență militară, ca parte a pachetului de împrumuturi de sprijin de 90 de miliarde de euro al blocului comunitar, relatează Kiev Independent. Împrumutul aprobat în aprilie 2026 a vizat acoperirea a două treimi din necesitățile financiare și de apărare ale Kievului până la sfârșitul anului 2027.
