Una din principalele opozante băgate la închisoare de Lukașenko a ajuns la terapie intensivă

Una din principalele opozante băgate la închisoare de Lukașenko a ajuns la terapie intensivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Una dintre reprezentantele disidenţei din Belarus, Maria Kolesnikova, care ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani de închisoare, a fost dusă la secţia de terapie intensivă a unui spital din oraşul Gomel, din motive necunoscute, s-a anunţat marţi pe contul de Telegram al politicianului de opoziţie Viktor Babariko, şi el încarcerat.

Reuters nu a putut să verifice imediat unde se află Maria Kolesnikova. Potrivit canalului de Telegram al lui Babariko, Kolesnikova, opozantă a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, a fost dusă luni la spital.

ADVERTISING

„Avem veşti îngrozitoare. Draga noastră Masha (Maria), cu toţii sperăm că vei fi bine!”, a scris pe contul de Telegram şi lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care se află în exil.

Kolesnikova, unul dintre liderii protestelor masive care au izbucnit după ce Lukaşenko a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020, ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani în închisoare, fiind acuzată că a luat parte la revolte în masă. Ea fusese trimisă recent într-o celulă de carceră, deşi nu este clar cât timp a stat acolo, precizează postarea de pe contul de Telegram a lui Babariko.

ADVERTISING

Kolesnikova a condus campania prezidenţială a lui Babariko la alegerile prezidenţiale din 2020, care au declanşat proteste în masă, reprimate ulterior în mod violent.

După ce Babariko a fost arestat în perioada premergătoare alegerilor - pe care Lukaşenko le-a câştigat cu o majoritate covârşitoare - Kolesnikova a trecut de partea Svetlanei Tihanovskaia şi a fost arestată şi ea ulterior.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇