Trei femei au ajuns la Spitalul Orăşenesc Sinaia, cu cioburi în ochi, după ce pantograful de la locomotiva unui tren s-a rupt la ieşirea din staţia Azuga şi a lovit un geam.
Cele trei femei, pasagere ale trenului IR 1742, au „zgârieturi şi obiect străin” în ochi de la spargerea geamului, conform reprezentanţilor unităţii medicale.
Este vorba de două tinere de 18 ani şi una în vârstă de 20 de ani, două din Buftea şi una din Capitală. Tinerele au fost evaluate, sunt în stare stabilă, iar în prezent sunt în investigaţii la Oftalmologie.
Ele se aflau într-un vagon al cărui geam a fost spart după ce pantograful s-a rupt.
CFR Infrastructură a transmis că trenul IR 1742, a cărui locomotivă s-a defectat după ce pantograful s-a rupt, a fost reînscris în circulaţie la ora 10.19, acesta urmând să ajungă în staţia de destinaţie, Bucureşti Nord, cu o întârziere de 180 de minute.
Alte două trenuri, aflate în spatele celui care s-a defectat, care mergeau spre Bucureşti, vor ajunge la destinaţie cu întârzieri de peste 3 ore.