Pentru că nu voiau să meargă la ore, trei elevi din Elveția au falsificat rezultatele testelor Covid, ceea ce a dus la carantinarea întregii lor clase.
Mai exact, conducerea liceului Kirschgarten din Basel a decis ca cei aproximativ 25 de colegi ai celor trei elevi să intre în carantină timp de 10 zile, scrie Reuters.
Totodată, mai mulți profesori care au luat contact cu elevii au fost afectați de această măsură.
Ulterior, însă, s-a dovedit că totul a fost o farsă a celor trei liceeni.
„Aceasta nu este numai o farsă copilărească, ci este un incident grav”, a declarat Simon Thiriet, un purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar din Basel.
Conducerea liceului vrea ca pe numele elevilor să fie deschis un dosar penal pentru falsificarea „documentelor relevante pentru sănătate”, dar nu intenționează să îi exmatriculeze.
I.O.