Sute de persoane protestează în Piața Victoriei faţă de decizia de a fi închise din nou restaurantele şi cafenelele din Capitală

Sute de persoane protestează în Piața Victoriei faţă de decizia de a fi închise din nou restaurantele şi cafenelele din Capitală

Câteva sute de persoane protestează, miercuri seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de decizia Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti de a închide restaurantele şi cafenelele care funcţionează în spaţii interioare.

Evenimentul care a fost organizat pe reţeaua de socializare Facebook reuneşte aproape 500 de persoane, patroni de restaurante, dar şi angajaţi din domeniu care sunt nemulţumiţi de faptul că rămân din nou fără locurile de muncă şi de faptul că, chiar şi cu ajutorul primit de la Guvern, veniturile le vor scădea foarte mult.

ADVERTISING

Patronii din domeniu sunt nemulţumiţi de faptul că decizia a fost luată fără a fi consultaţi.

Iniţial, peste 2.000 de oameni şi-au anunţat prezenţa pe reţeaua de socializare şi alte câteva mii s-au arătat interesaţi de acest eveniment.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, protestul s-a desfăşurat paşnic, iar participanţii poartă măşti de protecţie. Participanţii au scandat "vrem să muncim".

ADVERTISING

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în şedinţa de marţi, ca restaurantele să fie închise în interior. Vor fi închise teatrele, cinematografele şi sălile de spectacole, a anunţat prefectul Gheorghe Cojanu. Totuşi, masa va putea fi servită în interior doar de clienţii hotelului sau pensiunii respective.

CMBSU a aprobat şi măsura recomandată de DSP Bucureşti ca masca să fie obligatoriu purtată în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri.

ADVERTISING

"S-a impus purtarea măştii de la copii de vârstă de peste 5 ani şi adulţi, în intervalul orar 07.45, şcolile încep dimineaţa la ora 8.00, şi până la 21.15, având în vedere că încheierea cursurilor are loc la ora 21.00”, a precizat Cojanu, care a adăugat că măsurile sunt aplicate de miercuri şi vor fi în vigoare cel puţin 7 zile sau până când rata de infectare va scădea sub 1,5 la mia de locuitori.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇