Regina Elisabeta îl va ajuta pe prinţul Andrew cu o parte din banii ceruți de femeia care-l acuză de abuz sexual

Regina Elisabeta îl va ajuta pe prinţul Andrew cu o parte din banii ceruți de femeia care-l acuză de abuz sexual
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îl va ajuta pe prinţul Andrew să plătească peste 12 milioane de lire (14 milioane de euro) americancei Virginia Giuffre, care l-a denunţat pentru un presupus abuz sexual petrecut în 2001, după acordul amiabil încheiat între cele două părţi, potrivit ziarului britanic The Daily Telegraph citat de EFE.

Acordul dezvăluit marţi a fost prezentat ca parte din documentaţia juridică depusă la un tribunal federal din Manhattan, unde Giuffre l-a dat în judecată pe cel de-al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a în august anul trecut.

Acordul îl scuteşte pe prinţul Andrew de la o potenţială serie jenantă de dezvăluiri şi acuzaţii în lunile de dinaintea şi din timpul procesului, unde ar fi fost obligat să depună mărturie, şi care urmează să înceapă în a doua parte a anului acesta.

Virginia Giuffre l-a acuzat pe prinţul Andrew de abuz sexual în trei ocazii în vremea când era minoră.

În baza acestei înţelegeri, încheiată în SUA, ambele părţi nu pot vorbi în public despre acest caz şi nici despre acord, deşi s-a aflat că prinţul s-a angajat să plătească suma de bani organizaţiei caritabile care ajută victimele abuzurilor sexuale.

Potrivit ziarului Daily Telegraph, suma pe care o va primi Giuffre, victimă a omului de afaceri pedofil Jeffrey Epstein, şi organizaţia caritabilă patronată de aceasta depăşeşte 12 milioane de lire.

Acelaşi ziar asigură că regina, în vârstă de 95 de ani, a finanţat deja în privat bătălia juridică şi va achita şi o parte a acordului extrajudiciar, astfel încât prinţul Andrew să se elibereze de acest caz, care a ocupat titlurile ziarelor în acest an în care regina sărbătoreşte şapte decenii de la urcarea pe tron.

Andrew, în vârstă de 61 de ani, a negat acuzaţiile formulate de Giuffre, potrivit cărora ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale în urmă cu peste două decenii, la o reşedinţă londoneză a fostei asociate a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi ar fi abuzat-o la două proprietăţi ale lui Epstein.

Virginia Giuffre, în vârstă acum de 38 de ani, a fost una dintre cele mai vocale acuzatoare ale lui Epstein şi Maxwell.

Prinţul „nu a avut niciodată intenţia de a-i face rău doamnei Giuffre şi recunoaşte că aceasta a suferit atât ca victimă a abuzului, cât şi în urma atacurilor publice nedrepte”, se precizează în documentul judiciar.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇