Proiectul Legii salarizării, blocat de Curtea de Apel București la cererea Sanitas

Proiectul Legii salarizării, blocat de Curtea de Apel București la cererea Sanitas
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la solicitarea Federaţiei Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice. În consecință, proiectul nu mai poate fi dezbătut în Parlament.

Reprezentanţii Sanitas susţin că proiectul „nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse şi dezbatute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat „fie şi în procedura ordonanţei preşedinţiale, în vădită aparenţă de nelegalitate”.

Potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor, citate de News.ro, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Federaţiei Sanitas şi a suspendat "procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, publicat pe site-ul pârâtului în 17.07.2026, la rubrica Comunicate de presă, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3657/2/2026".

ADVERTISING

Decizia pronunţată marţi poate fi atacată cu recurs, în termen de cinci zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti.

Ce spun sindicaliștii

"La cererea Federaţiei Sanitas Curtea de Apel a suspendat efectele proiectului de lege publicat pe deta de 17.07.2026. Astfel a făcut dreptate şi ne-a dat şansa să ne spunem părerea, să fim consultaţi şi să oferim soluţii pertinente la problemele sistemului de sănătate. Avem acum dreptul de a participa la dialogul social", au transmis reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

ADVERTISING

Potrivit sindicaliștilor, în urma acestei decizii, proiectul de lege nu mai poate produce niciun efect.

"El nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse şi dezbatute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie şi în procedura ordonanţei preşedinţiale, vădită aparenţă de nelegalitate", au susţinut aceştia.

Reprezentanţii Sanitas au adăugat că nu doresc privilegii, dar nici "legi prin care să ne vindem principiile, drepturile şi dialogul social". "De azi, trebuie să ne aşezăm temeinic la masă cu Guvernul! Dacă se poate, cu Guvernul cu puteri depline", au arătat ei.

ADVERTISING

Ce se întâmplă mai departe

Proiectul Legii Salarizării, publicat vineri, nu mai poate fi dezbătut în Parlament.

Judecătorii au constatat lipsa consultării reale a sindicatelor, iar după decizia CAB Guvernul este obligat să reia negocierile oficiale cu sindicatele din sistemul public.

În proiect se precizează că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de prezenta lege, drepturile salariale în plată neputând, în nicio situaţie, să fie mai mari decât cele stabilite potrivit legii.

De asemenea, prin contractele colective de muncă / acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin actualei legi.

Federația Sanitas susține că noua lege a salarizării va reduce semnificativ veniturile personalului medical și acuză că proiectul a fost elaborat fără consultarea celor din sistem.

O grevă de avertisment de două ore a avut loc, luni, în sistemul public de sănătate, din 28 iulie urmând să fie declanşată greva generală.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google