Încă un pas spre insolvența STB: Ce promite Ciucu, cine începe procedura și ce poate face un administrator special

Încă un pas spre insolvența STB: Ce promite Ciucu, cine începe procedura și ce poate face un administrator special
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

La propunerea primarului Ciprian Ciucu, marți, pe 21 iulie, Consiliul General și-a mandatat 2 membri să ceară începerea procedurii de insolvență a STB SA. Voturile: 39 pentru și 7 abțineri.

Cei mandatați sunt reprezentanții Consiliului General în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB. Adică:

  • Marian Artimon (PSD) – care e și lider sindical al Metrorex
  • Răzvan Mitu (PNL)

Cum au primit consilierii generali propunerea de a băga STB în insolvență

Consilierii generali au acceptat dezbaterea propusă de Ciucu, prin simplul fapt că au asigurat cvorumul ședinței extraordinare.

Și au adoptat - cu 38 de voturi pentru și 2 abțineri -  ordinea de zi a ședinței, cu un singur punct: procedura de mandatare a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a STB să ceară – printr-o hotărâre – insolvența societății.

Odată ce AGA le-o va cere, Consiliul de Administrație și directorii STB vor începe să lucreze pentru procedura de solicitare către instanță a intrării companiei în insolvență.

La începutul ședinței, Ciprian Ciucu a reluat, pentru Consiliul General, prezentarea dezastrului de la STB, pe care a prezentat-o cu o zi înainte pentru cetățeni, într-o conferință de presă.

ADVERTISING

Pe scurt, Ciucu susține că:

  • În 2020, PMB a folosit banii pentru dările la stat ale angajaților STB SA ca să capitalizeze companiile municipale, în loc să-i dea la ANAF. Datoriile s-au strâns și continuă să genereze penalități împovărătoare
  • ADITPBI, controlată de politicienii din Ilfov, și-a gestionat păgubos misiunea. A dublat funcții ale STB SA, a angajat oameni pe pile și a încărcat PMB cu cheltuieli, în favoarea primarilor din Ilfov
  • Există riscul ca VFU Pașcani să ia penalități de 1 miliard de lei de la PMB. Cauză:  STB nu i-a mai cumpărat societății deținute de Gruia Stoica 40 de tramvaie de 12 metri, așa cum s-a angajat să facă la finalul unei licitații organizate în 2019. Administrația s-a judecat cu VFU Pașcani, firma are câștig de cauză în instanțe, dar a promis că nu va încasa 90% din penalitățile la care are dreptul, dacă totuși STB cumpără tramvaiele. Detalii, aici.
  • Conducerea STB SA a fost politizată, iar deciziile grele și necesare de restructurare și eficientizare nu s-au luat la timp, inclusiv de frica sindicatului reprezentativ (condus de un fost consilier general PSD). Conducerea actuală a propus un plan de eficientizare, dar acesta a eșuat.  
ADVERTISING

„Părerea mea este ca planul de eficientizare început la STB să continue. Ajută. Dar nu e suficient. E decizia CA și a directorului general dacă să solicite insolvența.

Nu e un cuvânt atractiv electoral. Toți primarii din țară fug de el. Dar e datoria noastră să ne uităm la cifre și să luăm măsurile care trebuie”, a spus Ciucu.

La dezbatere, au luat cuvântul mai mulți consilieri generali.

Ovidiu Zară (AUR) a susținut că Ciprian Ciucu a greșit anunțând intenția de a băga STB insolvență. Scopul: orice creditor ar putea merge la tribunal să ceară acum insolvența STB, înainte să o facă societatea însăși, prin organele de conducere.  

Zară susține că ADITPBI ar trebui desființată. Iar pentru situația cu VFU Pașcani – care câștigă în instanță despăgubiri de la PMB – Zară îl consideră pe deplin vinovat pe fostul primar general al Capitalei, Nicușor Dan.

ADVERTISING

Dragoș Radu (USR) a precizat că nu înțelege de ce e nevoie să-și mandateze colegii din PSD și PNL să adopte o hotărâre în AGA, de vreme ce o pot face și singuri.

Marian Artimon – consilier general PSD și membru în AGA STB SA – a spus că de vină pentru situație e PMB, care nu dă banii pe care și-a asumat să-i plătească societății.

„Parcă era o soluție să dea Guvernul banii. Și ăsta, și ăla dinainte. Sau PMB... atâta vreme cât PMB nu dă sumele pe care le datorează, nu se va rezolva nimic”, a spus Artimon.

Ulterior, Artimon a zis că e lider de federație sindicală și - pe cale de consecință - se abține de la votul proiectului de hotărâre prin care AGA STB - în care e membru - a fost mandatată să demareze insolvența.

Consilierul PSD Cosmin Răzvan Chiriță a declarat că – odată cu declararea insolvenței – Consiliul General nu va mai avea controlul asupra STB SA.  

„Ați vorbit despre posibilitatea să ne lase ANAF să ne ocupăm de procedură. Nu se poate. Judecătorul sindic e ca familia: nu ți-l alegi. Scopul insolvenței e ca toți cei din masa credală să-și recupereze banii. Nu să se facă STB bine!”, a spus Chiriță.

Consiliera generală Ana Maria Boghean (REPER) a declarat că, pe viitor, conducerea STB SA ar trebui aleasă după alte criterii decât cele de până acum.   

Consilierul general PNL Andrei Badiu a susținut că insolvența nici măcar nu mai e doar o opțiune, ci a devenit o obligație.

Ce presupune insolvenţa

„În perioada de insolvență se analizează dacă operatorul – în cazul ăsta STB SA – mai poate presta serviciul public. Dacă nu mai poate, ce măsuri veți lua?”, a întrebat consilierul general Răzvan Nițu.

Ciucu susține că nu se va ajunge într-o astfel de situație. Și că se poate doar ca serviciul să fie parțial redus.

De fapt, ceea ce ar putea face un administrator special este să caute soluții pentru a reduce risipa și pentru a eficientiza transportul în comun. Spre exemplu, ar putea elimina traseele care se dublează, pe anumite porțiuni. Ar putea mobiliza mai multe mijloace de transport pe traseele cu cerere mai mare și ar lăsa mai puține pe rute unde oricum gradul de ocupare a vehiculelor e mic.

O intervenție brutală, care să le reducă bucureștenilor accesul la autobuz, troleibuz și tramvai n-ar ajuta, însă, la nimic. Pentru că în paralel cu reducerea risipei, o redresare a societății presupune și creșterea încasărilor. Or, asta înseamnă că tot mai muți bucureșteni ar trebui să poată alege să circule cu autobuzul, troleibuzul și tramvaiul prin oraș.

În cele din urmă, după circa o oră și jumătate de dezbateri, Consiliul General a decis să facă pasul spre cererea intrării în insolvență a STB SA.

Dacă instanța aprobă, societatea va fi condusă de un administrator special. În plus - pe durata insolvenței - nu va mai acumula penalități la datorii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google