Prima reacție la atacul de la Podul Kerci: Putin acuză Ucraina de act terorist

Prima reacție la atacul de la Podul Kerci: Putin acuză Ucraina de act terorist
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a atacat podul Kerci, care leagă Rusia de Peninsula Crimeea și a spus că acesta a fost un act terorist.

”Nu este niciun dubiu. Acesta este un act de terorism îndreptat spre distrugerea infrastructurii civile esenţiale a Federaţiei Ruse”, a spus liderul de la Kremlin.

Potrivit BBC, declarația a fost făcută la o întâlnire cu șeful comitetului care investighează explozia care a distrus o parte din podul Kerci, Alexander Bastrykin. Declarația a fost difuzată de agenția rusă Interfax.

ADVERTISING

''Autorii, executanţii şi beneficiarii sunt serviciile secrete ucrainene'', a mai spus Putin.

Șeful comisiei de anchetă îi spune lui Putin că a fost deschis un dosar penal pentru acte teroriste.

Sâmbătă dimineața, o explozie puternică s-a produs pe Podul Kerci. Un tren cu vagoane cisternă a sărit în aer şi a produs o deflagraţie foarte mare. Comitetul naţional antiterorist rus a spus că explozia unui camion-capcană a produs incendierea a 7 vagoane-cisternă. O parte rutieră a podului s-a prăbuşit și pentru o perioadă de timp, a fost oprit și traficul rutier şi cel feroviar. Trei persoane au murit.

ADVERTISING

Deși au făcut declarații în care s-au bucurat de distrugerea acestei căi esențiale inclusiv pentru alimentarea forțelor ruse care luptă în războiul din Ucraina, oficialii ucraineni nu au spus oficial că ar fi autorii operațiunii care a dus la explozia de pe pod.

Pasajul de cale ferată unde a avut loc incendiul face parte dintr-o pereche de poduri paralele, care traversează strâmtoarea Kerci, care leagă Krasnodar, în Rusia, de Crimeea. Podul are o lungime de circa 19 km și fost construit de Rusia după invazia şi anexarea Crimeei în 2014 și inaugurat de Putin în 2018.

ADVERTISING

Podul Kerci către Peninsula Crimeea „a fost bijuteria coroanei” în ce privește proiectele de infrastructură ale lui Vladimir Putin, fiind descris de presa rusă în termeni de „construcţia secolului”.

Pe 15 mai 2018, cu ocazia inaugurării, Putin a ţinut un discurs despre importanţa pe care podul o are pentru Rusia, un „miracol visat timp de mai multe epoci istorice” care în sfârşit se întâmplase.

De la declanşarea invaziei în Ucraina, Rusia a asigurat o apărare masivă a Podului Kerci şi a ameninţat cu represalii dacă acesta va fi atacat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇