Prima reacție a Kremlinului după ce principalul aliat al lui Putin în UE a pierdut puterea

Prima reacție a Kremlinului după ce principalul aliat al lui Putin în UE a pierdut puterea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kremlinul a reacționat, luni, la înfrângerea premierului Viktor Orban în alegerile parlamentare, anunțând că dorește să continue relațiile „extrem de pragmatice” cu noua conducere politică de la Budapesta.

Orban, aflat la putere de 16 ani și considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai Moscovei în Uniunea Europeană, a fost învins categoric ieri de Peter Magyar, liderul partidului de centru-dreapta Tisza.

Rezultatul scrutinului de duminică este văzut ca un moment major de schimbare în politica Ungariei și ca un eșec pentru Rusia, care s-a bazat în ultimii ani pe sprijinul guvernului Orban în interiorul Uniunii Europene.

ADVERTISING

De asemenea, schimbarea de putere este considerată o lovitură indirectă și pentru administrația președintelui american Donald Trump, în contextul apropierii politice dintre acesta și liderul ungar.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Moscova respectă rezultatul alegerilor: „Ungaria și-a făcut alegerea, iar noi respectăm această alegere”.

El a subliniat că Rusia nu intenționează să își modifice fundamental abordarea față de Budapesta și că va încerca să mențină relații funcționale cu noul guvern: „Intenționăm să ne continuăm contactele pragmatice cu noile autorități ungare”.

ADVERTISING

Peskov a adăugat că Moscova va analiza acțiunile viitorului executiv condus de Peter Magyar, dar nu consideră că schimbarea politică din Ungaria va avea un impact major asupra războiului din Ucraina, scrie Sky News. Oficialul rus a reiterat că Rusia își dorește relații stabile nu doar cu Ungaria, ci și cu alte state europene.

În ultimii ani, Guvernul lui Viktor Orban a fost frecvent criticat de partenerii europeni pentru pozițiile sale considerate favorabile Rusiei. Budapesta a blocat sau a întârziat mai multe decizii ale Uniunii Europene privind sprijinul pentru Ucraina, inclusiv un împrumut de aproximativ 90 de miliarde de euro destinat Kievului. În același timp, Ungaria a continuat să importe gaz și petrol din Rusia, în ciuda sancțiunilor și a războiului declanșat de Moscova în 2022.

ADVERTISING

Orban era considerat cel mai apropiat aliat al președintelui Vladimir Putin în Europa, menținând relații strânse cu Kremlinul și adoptând o retorică critică la adresa sancțiunilor occidentale. Până în prezent, liderul rus nu a avut o reacție publică directă la rezultatul alegerilor din Ungaria.

Rămâne de văzut dacă noul guvern condus de Peter Magyar va schimba direcția politicii externe a Ungariei, în special în ceea ce privește relațiile cu Rusia și poziția față de războiul din Ucraina, într-un moment în care unitatea europeană este considerată esențială pentru gestionarea conflictului.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇