Percheziții DNA la ISU Dâmbovița, în dosarul exploziilor de la Crevedia

Percheziții DNA la ISU Dâmbovița, în dosarul exploziilor de la Crevedia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii militari de la DNA ridică, miercuri dimineaţă, documente de la ISU Dâmboviţa, în dosarul în care se investighează fapte de abuz în serviciu, deschis după exploziile de la Crevedia.

Anchetatorii încearcă să identifice din documente funcţionarii din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă care au atribuţii de control în zona respectivă.

Reprezentanţi ai DNA au precizat pentru News.ro că nu este vorba despre descinderi, ci că sunt ridicate documente, acţiunea având legătură cu dosarul de la Secţia militară a DNA  referitor la controalele făcute de personalul ISU la staţia GPL de la Crevedia.

ADVERTISING

ISU Dâmbovița ar fi trebuit ca, în anul 2020, să ia măsuri complementare după ce a ridicat autorizația de securitate la incendiu. Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media, pompierii trebuiau să sigileze depozitul și să se asigure că a fost închis efectiv, nu doar pe hârtie.

Un al doilea dosar al DNA are ca obiect instituţiile civile cu atribuţii vizând staţia GPL.

În ambele dosare sunt pentru moment cercetate fapte, nu persoane, aflându-se în stadiul strângerii de probe.

Citește un reportaj realizat la Crevedia - Aoleu, murim! Frica se plimbă încă în voie pe străzile din Crevedia Foto - Video

ADVERTISING

DNA a deschis luni două dosare penale de abuz în serviciu, după exploziile și incendiul devastator de la stația GPL din Crevedia.

Procurorii suspectează „infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii”.

Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, până în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

ADVERTISING

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală, explica luni DNA.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia nu mai avea autorizație de securitate la incendiu din iulie 2020 și informase ISU din 2020 că stația a fost închisă.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu 46 de victime, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal.

Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%), potrivit Termene.ro. Ionuţ Daniel Doldurea e fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇