Astăzi au fost semnalați urși pe străzi în Slănic Moldova, Petroșani și Porumbacu de Sus

Astăzi au fost semnalați urși pe străzi în Slănic Moldova, Petroșani și Porumbacu de Sus
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe alerte de urși pe străzi au fost emise sâmbătă, după ce prezența acestora a fost semnalată prin apeluri la 112. Este vorba de Slănic Moldova (Bacău), Porumbacu de Sus (Sibiu) și Petroșani (Hunedoara).

O ursoaică și doi pui în Slănic Moldova

O ursoaică şi doi pui şi-au făcut apariţia, sâmbătă, pe străzile din Slănic Moldova (foto), iar oamenii au sunat și au anunțat la 112.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bacău, în urma apelului la 112, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la locul indicat, pentru a îndepărta animalele spre pădure.

"În urma verificărilor şi acţiunilor desfăşurate de forţele de ordine, respectiv folosirea semnalelor acustice şi luminoase, ursoaica cu cei doi pui nu a fost găsită în aria extinsă de căutare", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.

ADVERTISING

Animalele au fost fotografiate şi filmate de localnici iar imaginile au fost prezentate autorităţilor.

Pentru siguranţa turiştilor şi localnicilor din Slănic Moldova şi Târgu-Ocna, jandarmii au anunțat că vor fi prezenţi în acest weekend în cele două staţiuni.

Vor fi realizate și activităţi de informare şi îndrumare a turiştilor şi proprietarilor de pensiuni şi hoteluri cu privire la comportamentul care trebuie adoptat într-o situaţie în care este constatată prezenţa unui animal sălbatic.

Un urs în Porumbacu de Sus

De asemenea, un urs a fost văzut în localitatea Porumbacu de Sus din județul Sibiu, iar mai multe echipaje de intervenție au fost trimise la fața locului.

ADVERTISING

De asemenea, locuitorii au fost înștiințați despre prezența animalului, fiind emis un mesaj de avertizare RO-Alert.

„Evitați zona, rămâneți în locuințe. Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți”, scrie în mesajul primit de locuitori.

Ursoaică cu doi pui, pe o stradă din Petroşani

O ursoaică cu doi pui a fost observată și pe o stradă din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara.

„A fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu 2 pui în municipiul Petroşani, strada Maleia. Intervine IJJ Hunedoara şi SMURD Petrila. A fost emis mesaj RO-ALERT”, a transmis ISU Hunedoara.

ADVERTISING

Nu este pentru prima dată anul acesta când este semnalată prezenţa unui urs în localităţi din judeţul Hunedoara. Au fost observaţi urşi la Vulcan, Băniţa, Lupeni şi Pasul Vâlcan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇