Noi proteste violente în SUA, după ce un bărbat de culoare a fost împușcat de 7 ori în fața celor trei copii ai săi (Imagini șocante)

Noi proteste violente în SUA, după ce un bărbat de culoare a fost împușcat de 7 ori în fața celor trei copii ai săi (Imagini șocante)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă serie de proteste a izbucnit în statul american Wisconsin, după ce polițiștii au împușcat de mai multe ori, în spate, un bărbat de culoare.

Victima, pe nume Jacob Blake, este internat acum în stare gravă la spital, informează BBC.

Poliția a fost chemată să intervină la un incident domestic. Vecinii au declarat jurnaliștilor că Blake, în vârstă de 29 de ani, ar fi încercat să oprească o ceartă între două femei, potrivit Milwaukee Journal Sentinel.

Imagini video postate pe rețelele de socializare arată doi polițiști cu pistoalele îndreptate către Blake, care voia să intre într-o mașină parcată în apropiere. Când bărbatul deschide portiera, unul dintre polițiști îl prinde de maieu, încercând să-l imobilizeze. Apoi îl împușcă în spate de mai multe ori, de la mică distanță. Martorii oculari au povestit că ofițerii au folosit și electroșocuri înainte de a-l împușca.

ADVERTISING

Șapte focuri de armă au fost auzite, urmate de un claxon prelung, cel mai probabil după ce capul bărbatului rănit a căzut pe volan. Acesta e momentul în care o femeie care venea în spatele polițiștilor începe să țipe și să plângă.

Benjamin Crump, un avocat care reprezintă și familia lui George Floyd, și care a postat pe Twitter filmarea, susține că în mașină se aflau și cei trei copii ai lui Blake.

Val de proteste violente

ADVERTISING

După ce imaginile au început să se viralizeze pe rețelele de socializare, mai multe persoane au ieșit în stradă să protesteze.

Manifestații au avut loc și în alte state. În Portland, Oregon, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, după ce aceștia au aruncat cu pietre și sticle în ofițeri și chiar au dat foc unei secții de poliție.

Guvernatorul statului Wisconsin, Tony Evers, a condamnat acțiunea poliției, spunând că nu este prima oara când ofițerii rănesc sau ucid fără milă persoane de culoare.

”Astăzi, Jacob Blake a fost împușcat in spate, de mai multe ori, în plină zi. Deși încă nu avem toate detaliile de la fața locului, ceea ce știm cu certitudine este că nu vorbim de prima persoană de culoare care să fie rănită sau ucisă fără milă de polițiști, în țara noastră”, a spus guvernatorul.

ADVERTISING

Cazul George Floyd

Incidentul a stârnit cu atât mai multă furie că cât vine la doar câteva luni de la uciderea lui George Floyd, un afroamerican în vârstă de 46 de ani. El a fost oprit de polițiștii din Minneapolis pe 25 mai și interogat pentru că ar fi cumpărat țigări cu bani falși.

Înregistrările video au arătat cum el a fost arestat și, mai mult de opt minute, unul dintre ofițeri a stat cu genunchiul pe gâtul lui, în timp ce Floyd repeta că nu poate respira. Autopsia a arătat că el a murit din cauza asfixierii.

Incidentul a stârnit un val de proteste în SUA, iar manifestații de solidaritate au încă loc și în țări din Europa, Australia și Asia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇