Nicușor Dan a fost în control la Spitalul Colțea. Ce nereguli a descoperit

Nicușor Dan a fost în control la Spitalul Colțea. Ce nereguli a descoperit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Nicușor Dan a fost, joi, într-un control la Spitalul Colțea din Capitală.

„La Colțea sunt trei probleme. Am venit la Colțea pentru că e un conflict de mai multă vreme între echipele medicale. A fost un control al Corpului de Control al Primăriei Capitalei. Acesta a găsit o chestiune care pare că se va confirma în câteva zile, pentru că managerul e în izolare și revenim”, a spus Nicușor Dan la finalul controlului.

El a explicat că fiecare dintre spitale trebuie să aibă un Consiliu Etic, dar că la Spitalul Colțea acesta nu ar fi funcționat.

ADVERTISING

"În sensul în care orice sesizare trebuie să ajungă aici, la Consiliul Etic, și pare că din 2015 până în 2020 acestea erau rezolvate de manager", a spus edilul.

O a doua problemă este legată de faptul că un control al Corpului de Control al primarului s-a terminat în octombrie și s-au solicitat niște acte, printre care diverse proceduri pentru șefii de secție, iar actele nu au fost transmise către primărie.

"A treia chestiune este de ordin medical. O dezbatere medicală. Am stat să ascultăm toate părțile, dar nu o pot rezolva eu, ci specialiștii. Este despre funcționarea subsectiei de cardiologie din spital care avea niște paturi care au fost transferate către ATI și există o dezbatare dacă aceste paturi trebuie să fie la ATI sau la cardiologie", a adăugat Nicușor Dan.

ADVERTISING

Nicușor Dan l-a demis pe managerul Spitalului Filantropia

Controlul a avut loc în aceeași zi în care primarul a anunțat că l-a demis pe managerul Spitalului Filantropia din București. Dr. Sîmpălean a fost numit de Gabriela Firea la conducerea Spitalului Filantropia, în iunie 2019, pe fondul unui conflict izbucnit între fostul manager, Cristinel Macarie, și medicii din spital.

Iată detalii inedite despre CV-ul şi averea lui Dan Ștefan Sîmpălean

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇