Noul joc de societate „uite Orban, nu e Orban”, încurajat de președinte

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Actorii de pe scena politică dâmbovițeană se pretează la un fel de teatru absurd, când iau în serios dorința domnului Orban de a se crampona de vechiul scaun, la numai câteva zile după ce clama că nu-l interesează scaunele și că nu este dânsul omul care să se cramponeze de ele.

Absurdul n-ar fi fost absurd, dacă actorii ar sta să cumpănească ce este mai bine pentru țară, cum ar avea de câștigat simplul cetățean, cum am avea garanția că se vor construi mai multe autostrăzi, școli, spitale, cum am ajuta relațiilor cu prietenii noștri de la Chișinău, de la Buxelles și de pe unde mai avem prieteni.

Nu rezultă că i-ar interesa pe protagoniști așa ceva.

Dâmbovițenii noștri cumpănesc doar cum e mai bine pentru ei, cum să împace și capra și varza, când e vorba de același râvnit post de la Camera Deputaților, la care nu renunță niciunul decât pentru o halcă cel puțin la fel de mare.

Palmaresul tern al domnului Orban

Mi se pare un fel de impietate să numești „negociere” această luptă sălbatică pentru înhățat halca și să întitulezi delicat „soluție” felul cum împarți hălcile, astfel încât și varza sa se simtă fericită, și capra sătulă.

Reciclarea domnului Orban înapoi în postul din care și-a dat demisia îmi seamănă cumva cu gestul acelei gospodine, care, vrând să servească invitații cu o conservă expirată, îi îndepărtează mirosurile neplăcute, presărând mult busuioc, piper și măghiran deasupra.

Poate am privi altfel problema, dacă domnul Orban ar avea câteva fapte de ispravă în palmaresul său și dacă ne-am rușina să înlăturăm omul care a inventat apa caldă.

Dar domnul Orban n-a inventat nimic, și-a făcut doar datoria destul de tern și chiar cu sincope, sancționate recent de electorat.

Apreciez o listă cu șapte argumente, publicată de jurnalistul Ion Cristoiu, în favoarea revenirii domnului Orban în fruntea Guvernului. Toate argumentele sunt corecte. Cel mai convingător este pentru mine acela că Orban e deja format la butoanele guvernării și are o rutină, pe care oricare altul trebuie s-o invețe de la zero.

Dar, în logica aceasta, toți premierii din lume ar trebui lăsați perpetuu la butoane. 

Oricâte argumente am avea în susținerea domnului Orban, filmul rămâne perimat nu pentru că protagonistul n-ar avea experiență și nu s-ar descurca la butoane, ci pentru faptul că imaginea sa în opinia publică este profund negativă.

Cine erodează imaginea PNL

Iar caracterul negativ al imaginii se adâncește atunci când cetățeanul observă că autorul demisiei de onoare dă cu onoarea de pâmânt și zice „pardon” la propria sa rostire.

Problema nu este aceea că demisionarul n-ar putea guverna, vreodată, bine. Problema este că prezența sa erodează tot mai mult încrederea opiniei publice, iar PNL devine tot mai apropiat de situația în care se afla PSD când își sacrifica propriul interes întru salvarea intereselor lui Dragnea și a camarilei sale.

Cred că luptele pentru scaune l-au speriat și pe președinele Iohannis, care s-a pronunțat miercuri într-un stil greu de înțeles: „...că este Orban, îl accept, că este Cîțu îl accept, sau să fie altcineva, dar la urmă, să vina și să propună pe cineva”.

Iohannis nu crede că vom avea guvern nou până la Crăciun şi spune că va accepta orice premier îşi doresc partidele de dreapta, inclusiv pe Orban

De la demisie, la pamplezirul caragialesc

Demisia domnului Orban n-a fost a unui funcționar de la ghișeele primăriei. A fost a prim-ministrului țării, iar țara a perceput-o ca atare.

Nu poate fi întoarsă acum din condei, că a fost numai o joacă, o ghidușie, un „pamplezir” – cum se exprima coana Zița, cumnata lui jupân Dumitrache.

Demisionând nu înseamnă că domnul Orban și-a încheiat cariera. Înseamnă doar că a acceptat să facă un pas în spate. Ca urmare, nu este astăzi în situația de a clama pretenții, ci este în acea postură când te mulțumești cu ce ți se oferă. 

Cel mai important lucru în situația când domnul Orban ar fi fost consecvent cu propriul gest al demisiei ar fi deblocarea negocierilor și stingerea luminilor rampei la penibilul spectacol de împărțire a ciolanului, ajuns miercuri la culme, când  liderii PNL au votat în unanimitate ”flexibilizarea” mandatului de negociere pentru formarea coaliției, astfel:

PNL va merge cu două variante la discuții: ori Orban premier și Cîțu șef la Senat, ori Cîțu premier și Orban șef la Camera Deputaților.

Două variante clare: ori Orban și Cîțu, ori Cîțu și Orban

Măi, oameni buni, voi sunteți serioși sau vă bateți joc de noi, alegătorii? 

Acestea sunt marile probleme ale țării în asemenea clipe, asta ne doare pe noi, cum să-i căpătuim cât mai convenbil pe Orban și pe Cîțu?

Și toată tevatura asta pentru ce? Pentru singurul motiv că demisionarul Orban, cel care a pus umărul serios la piererea punctelor electorale ale partidului și care chiar pentru acest motiv și-a dat recent demisia, s-a răzgândit între timp?

Cel mai rău îmi pare însă că, în fața acestei mascarade numită negociere, președintele țării se declară gata să facă stânga-mprejur în problema Orban, ca și cum n-ar bănui  toată lumea că faimoasa demisie dânsul i-a cerut-o la audiența de la Cotroceni.

M-aș fi așteptat din partea domnului președinte Iohannis mai mult decât de la oricare altul să fie consecvent cu zicala din străbuni, care spune foarte răspicat, ca să înțeleagă tot românul, inclusiv domnul Orban: Ein Mann, ein Wort.

Vezi şi alte texte semnate de Victor Piţigoi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇