Nicușor Dan l-a demis pe managerul Spitalului Filantropia

Nicușor Dan l-a demis pe managerul Spitalului Filantropia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, joi, că l-a demis pe managerul Spitalului Filantropia din București.

Edilul a făcut anunțul pe pagina sa oficială de Facebook, punctând și motivul demiterii.

„Azi am decis încetarea atribuțiilor de manager al Spitalului Filantropia București ale domnului Sîmpălean Dan Ștefan.

Am făcut acest lucru după ce am primit rapoartele și analizele Curții de Conturi și Corpului de Control al primarului în care sunt semnalate diverse nereguli la acest spital", a transmis Nicușor Dan.

ADVERTISING

După câteva ore, Nicușor Dan a anunțat că directorul medical de la Spitalul Filantropia va prelua funcţia de manager, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului.

El a precizat că până la finalul lunii ianuarie vor expira contractele de management ale tuturor directorilor de la cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei şi că se vor organiza concursuri.

În iunie 2019, dr. Sîmpălean a fost numit de Gabriela Firea la conducerea Spitalului Filantropia, pe fondul unui conflict izbucnit între fostul manager, Cristinel Macarie, și medicii din spital.

ADVERTISING

Potrivit declarației de avere din 2020, dr. Sîmpălean a încasat, în 2019, ca manager al spitalului bucureștean, un salariu de 128.667 de lei. Dacă el corespunde doar perioadei iunie-decembrie 2019, atunci înseamnă că lunar managerul a încasat circa 21.444 lei.

Iată detalii inedite despre CV-ul şi averea lui Dan Ștefan Sîmpălean

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇