Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la Curtea Constituţională Legea privind integritatea, fiind vizate articolul care obligă soţii sau partenerii demnitarilor să depună declaraţii de avere și „amendamentul Fritz”.
”Legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv – durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei”, argumenetează preşedintele, referindu-se la formularea „soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi”.
Aceasta în condiţiile în care partenera sa Mirabela Grădinaru şi-a făcut publice declaraţia de avere şi de interese înainte ca legea să fie adoptată de Parlament.
Un alt articol contestat de preşedinte este cel care l-a vizat pe liderul USR, primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
Senatul a adoptat săptămâna trecută, ca for decizional, noua Lege a integrității, după ce proiectul fusese respins anterior.
Forma finală a păstrat două amendamente controversate, susținute de PSD (pentru Fritz) și AUR (pentru relaţiile de tip concubinaj), care au provocat dispute aprinse în plen și au atras reacția Asociației ACCEPT.
Cum s-a votat în Senat: 105 voturi „pentru”, 8 voturi „contra” și 7 abțineri.
În urmă cu două săptămâni, același proiect a fost respins în plen. Atunci, PNL și USR au refuzat să susțină legea din cauza unui amendament introdus de PSD privind aplicarea retroactivă a sancțiunilor pentru incompatibilitate și conflict de interese.
Cele două partide au redepus ulterior proiectul fără prevederea contestată, însă social-democrații au reușit să impună din nou amendamentul în Camera Deputaților, cu sprijinul AUR, iar acesta a rămas neschimbat și după dezbaterile din Senat.
Amendamentul PSD prevede că persoanele pentru care s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese și care se află încă în perioada interdicției de trei ani își încetează de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Modificarea a fost intens contestată de USR, care a susținut că îl vizează direct pe liderul formațiunii, Dominic Fritz.
Un al doilea amendament controversat, propus de AUR și adoptat cu voturile PSD, extinde obligația declarării averilor și asupra partenerilor care au „relații asemănătoare acelora dintre soți”.
Potrivit inițiatorilor, modificarea urmărește să împiedice ascunderea averilor prin transferul bunurilor către partenerul de viață. „Până acum, declarațiile de avere ale demnitarilor includeau, de regulă, doar bunurile proprii și pe cele ale copiilor minori, fără o obligație independentă pentru partenerul de viață. Această lacună permitea transferul de bunuri sau interese către soț, soție sau partener, diminuând eficiența controlului public și creând premise pentru eludarea prevederilor legale”, au transmis parlamentarii AUR.
Şi USR şi PNL au sesizat CCR privind noua lege a integrităţii, sesizarea având termen de judecată data de 12 august.
