A 11-a zi de război: Bombardamentele au continuat, o nouă tentativă eșuată de armistițiu, un aeroport distrus. Armata rusă a tras în civili, iar Putin a avut parte de proteste la el acasă

A 11-a zi de război: Bombardamentele au continuat, o nouă tentativă eșuată de armistițiu, un aeroport distrus. Armata rusă a tras în civili, iar Putin a avut parte de proteste la el acasă

Bombardamentele rușilor au continuat, duminică, în cea de-a 11-a zi de război în Ucraina, care lasă în urmă morți, răniți și orașe în ruină. Dar și o rezistență incredibilă a ucrainenilor, care continuă să lupte, chiar și în orașele ocupate.

O noua tentativă de armistițiu la Mariupol a eșuat și civilii nu au putut fi evacuați din cauza continuării luptelor.

S-au întețit și negocierile pentru pace. În zi de Sabat, premierul israelian Naftali Bennett a călătorit la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin, după care a zburat în Germania, unde s-a întâlnit cu Olaf Scholz. Luni urmează să aibă loc a treia rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, nu se știe încă unde și când.

În acest context, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și cel francez, Emmanuel Macron, au discutat la telefon cu Vladimir Putin şi au cerut încetarea imediată a focului în Ucraina.

Pe teren, situația este din ce în ce mai tensionată. Cresc atacurile rușilor, care încearcă să preia controlul asupra Kievului, dar și a Harkov-ului și al altor teritorii-cheie în întreaga țară. Zelenski a anunțat că aeroportul din Viniţa a fost distrus și că Rusia se pregătește să bombardeze Odesa, oraș esențial pentru armata rusă.

Iar trupele ruse au deschis focul la un protest împotriva ocupaţiei ruse în Nova Kahovka, din sudul Ucrainei, şi au rănit cinci persoane.

Totodată, cetățenii ruși au ieșit în stradă pentru a protesta față de războiul din Ucraina. Informațiile și imaginile apărute în social media arată manifestanții în zeci de orașe, în timp ce datele oficiale arată că au fost făcute cel puțin 2.500 de arestări. Manifestații de amploare au avut loc și în multe dintre orașele Bătrânului Continent, europenii cerând încetarea războiului.

ADVERTISING

Vladimir Putin a avertizat însă că îşi va atinge scopul „fie prin negociere, fie prin război”. Totuși, i-a transmis lui Emmanuel Macron că nu intenţionează să atace centralele nucleare. Între timp, un oficial rus i-a amenințat voalat pe vecinii Ucrainei, inclusiv pe noi, cu privire la primirea avioanelor de luptă ale ucrainenilor.

Îți mulțumim că ai urmărit pe spotmedia.ro, în format LIVE TEXT, desfășurarea minut cu minut a războiului din Ucraina.

23:58 - Explozii puternice se aud în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, anunță presa locală.

23:55 - American Express, Netflix și alte companii înmulțesc rândul afacerilor care se retrag din Rusia în urma invaziei Ucrainei.

23:25 - Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski despre convorbirea telefonică pe care a avut-o cu Vladimir Putin. Liderul din Hexagon a reiterat a reiterat „necesitatea absolută de evitare a oricărui atac la integritatea facilităților nucleare civile ucrainene”.

23:23 - Mai multe bănci ruseşti au declarat duminică că vor începe în curând să emită carduri folosind sistemul operatorului chinez de carduri UnionPay, cuplat cu propria reţea Mir a Rusiei, după ce Visa şi MasterCard au declarat că suspendă operaţiunile în Rusia.

23:16 - Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a postat un mesaj sfâşietor în social media despre copiii care au murit de când Rusia a invadat Ucraina. Ea a dat câteva exemple de copii şi a menţionat că mulţi alţii sunt blocaţi în subsoluri şi mor de foame.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

23:13 - Franţa a trimis în Ucraina „diverse produse medicale", printre care iod, pentru protecţie în cazul unui accident nuclear în cursul luptelor cu armata rusă, a declarat duminică seara ministrul său de Externe, Jean-Yves Le Drian, citat de AFP.

22:51 - Mii de persoane au manifestat duminică, pentru a doua zi consecutiv, în mai multe oraşe europene, pentru a denunţa invazia rusă în Ucraina, relatează AFP.

La Bruxelles, aproximativ 5.000 de persoane, potrivit poliţiei, au ieşit în stradă, fluturând numeroase steaguri ucrainene.

La Toulouse, în sud-vestul Franţei, un oraş înfrăţit cu Kievul, manifestanţii au mărşăluit în spatele unui mare banner galben şi albastru, ţinând în mâini portrete ale preşedintelui rus colorate în roşu şi proclamând "Opriţi-l pe Putin, criminalul". În nordul Franţei, aproximativ 5.000 de persoane s-au adunat în sprijinul Ucrainei în faţa memorialului păcii din Caen.

Russia-Ukraine war protests: People in London protest against Russian invasion

În Spania, au avut loc manifestaţii la Madrid, Barcelona şi în alte oraşe pentru a cere încetarea invaziei ruseşti în Ucraina. Numeroase steaguri albastre şi galbene au fluturat în Barcelona, unde aproximativ 800 de persoane, potrivit autorităţilor, s-au adunat cu pancarte pe care scria ''Închideţi cerul, nu ochii'', ''NATO, protejaţi cerul Ucrainei'' sau ''Opriţi-l pe Putin, opriţi războiul''.

La Belgrad, sute de persoane s-au adunat pentru a-şi exprima sprijinul pentru Ucraina, la două zile după o demonstraţie de susţinere a preşedintelui rus Vladimir Putin şi a invaziei Rusiei în Ucraina.

De asemenea, aproximativ 100 de persoane s-au adunat duminică la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Ucraina.

ADVERTISING

Amintim că și sâmbătă, mii de manifestanţi au ieşit deja în stradă în multe oraşe, precum Paris, New York, Roma sau Zurich, pentru a spune "stop" războiului şi a protesta împotriva invaziei Rusiei în Ucraina.

22:24 - Un milion de refugiați ucraineni au trecut granița spre Polonia, potrivit datelor oficiale. Totodată, numai duminică 24.846 cetăţeni ucraineni au intrat în România, în creştere cu 9,3 % faţă de ziua precedentă - în același timp peste 20.000 au părăsit teritoriul ţării noastre.

22:09 - Aplicaţia video chineză TikTok declarat duminică că va suspenda transmisiunile în direct şi încărcarea de videoclipuri pe platforma sa din Rusia, în timp ce analizează implicaţiile unei noi legi a mass-media semnată vineri de preşedintele Vladimir Putin, transmite Reuters.

21:59 - Rusia începe pregătirile pentru deconectarea de la Internetul global. Nu mai devreme de 11 martie, toate serverele și domeniile trebuie transferate în zona rusească. În plus, vor fi colectate date legate de infrastructura de rețea a site-urilor, potrivit unor documente obținute de NEXTA TV.

21:39 - Ucraina nu este dispusă să facă compromisuri în privinţa integrităţii sale teritoriale în cadrul discuţiilor cu Rusia, dar este deschisă să discute despre ''modele non-NATO'' pentru viitorul său, într-un forum mai larg, a declarat David Arahamia, unul dintre negociatorii săi pentru Fox News.

21:34 - Bombardamentele continuă în Harov. Rușii au atacat consulatul onorific al Azerbaidjanului din acest oraș.

21:07 - Un ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, bombardată şi ocupată de Rusia, ceea ce contravine principiilor de bază pentru funcţionarea sigură a acesteia, avertizează Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), citată de EFE.

21:05 - BBC World News a încetat să mai emită în Rusia, a anunţat un purtător de cuvânt al postului de televiziune, după ce autorităţile ruse s-au îndreptat radical împotriva presei de la începutul invaziei din Ucraina.

20:48 - În Ucraina se face bilanțul negru al celei de-a 11-a zile de război cu Rusia.

Bombardarea unei clădiri rezidențiale din orașul Kramatorsk s-a soldat cu doi morți și mai mulți răniți.

Nu doar aeroportul a fost distrus în orașul Vinița - un depozit a luat foc și o clădire administrativă a fost distrusă parțial, iar o persoană a murit.

Opt persoane au murit în timpul evacuărilor civililor din Irpin, a anunțat primarul orașului.

20:44 - Imagini cu doborârea unui avion rusesc în zona orașului Harkov au fost publicate de NEXTA TV.

20:38 - Rusia intenţionează să îşi extindă atacul asupra Ucrainei pentru a viza industria de armament a ţării, transmit EFE şi DPA.

Ministerul rus al Apărării a avertizat angajaţii companiilor ucrainene din domeniul apărării cu privire la viitoare atacuri care vor fi efectuate cu arme de înaltă precizie, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov.

Forţele armate ruse vor lansa atacuri împotriva întreprinderilor din industria de apărare ''în cadrul îndeplinirii obiectivelor'' a ceea ce partea rusă numeşte ''demilitarizarea Ucrainei'', au anunţat duminică agenţiile de presă ruseşti.

20:21 - Dirijorul rus Tugan Sohiev a anunţat că a demisionat din funcţia de director muzical al Teatrului Bolşoi din Moscova şi al Orchestrei Naţionale a Capitole din Toulouse, spunând că a fost presat să ia atitudine faţă de evenimentele din Ucraina.

20:05 - NATO dă undă verde statelor membre să trimită avioane de luptă în Ucraina, dar rămâne la latitudinea fiecărei țări în parte, a transmis secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Pe de altă parte, Polonia dezminte relatările mass-media cum că ar intenţiona să facă asta.

Mai mult, Rusia a avertizat ţările vecine cu Ucraina cu privire la primirea avioanelor de luptă ale Kievului care vor fi apoi folosite împotriva ruşilor, acuzând România că a autorizat acest lucru, relatează Le Figaro şi msn.com.

19:38 - Şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, consideră că, în prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apără provincia separatistă Donbas (estul Ucrainei) de restul forţelor din ţară. Oficialul francez se teme că, în pofida dificultăţilor neaşteptate de care s-a lovit, „buldozerul" rus se va impune la capătul câtorva săptămâni sau luni, transmite agenția EFE.

19:31 - Ucraina are planuri pentru a asigura continuitatea guvernului „într-un fel sau altul" pe fondul invaziei ruse, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

REPLAY: US Secretary of State Antony Blinken speaks from Moldova • FRANCE 24 English

19:28 - Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

19:25 - Doi ucraineni, Valeri şi Lesia, s-au căsătorit pe front, îmbrăcaţi în uniforme militare, în apropiere de Kiev, în plină invazie a Ucrainei de către Rusia, relatează BBC. Ceremonia a fost una modestă, la care au participat alţi soldaţi voluntari dintr-o brigadă specială, dar şi primarul Kievului, Vitali Kliciko.

19:01 - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, duminică, o Hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, Ucrainei şi Republicii Moldova, prin ajutoare constând în alimente şi combustibil mai multe detalii AICI.

18:47 - Preşedintele rus Vladimir Putin l-a avertizat pe Emmanuel Macron, duminică, în timpul discuţiei lor la telefon, că nu intenţionează să cedeze şi îşi va atinge scopul “fie prin negociere, fie prin război”, informează Le Figaro. Totuși, Putin l-a asigurat pe Macron că nu intenţionează să atace centralele nucleare ucrainene.

18:41 - Preşedintele polonez Andrzej Duda doreşte să găzduiască refugiaţi ucraineni în camere ale reşedinţelor sale oficiale. Iniţiativa îi aparţine soţiei liderului polonez, care a insistat să se pună la dispoziţia refugiaţilor refugiaţilor timp de mai multe zile cele două vile oficiale ale preşedintelui, a declarat şeful de cabinet al lui Duda pentru agenţia PAP.

18:30 - Ruşii au deschis focul asupra manifestanţilor care protestau faţă de invadatori, în localitatea Nova Kahovka, din regiunea Herson, în tentativa de a-i dispersa pe ucraineni, informează Interfax Ucraina.

Potrivit unor martori, ruşii au tras asupra oamenilor şi au folosit grenade asurzitoare pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Au fost rănite cinci persoane. În ciuda agresiunii soldaţilor ruşi, ocrainenii au refuzat să plece din stradă. Ei le cer ruşilor să plece acasă. La protest participă mii de oameni, potrivit imaginilor din social media.

17:57 - Poliția a transmis că a făcut în jur de 2.500 de arestări la protestele față de războiul din Ucraina care au avut loc în 49 de orașe din Rusia, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg.

17:42 - Secretarul american de stat Antony Blinken consideră că lui Vladimir Putin „îi e sortit să piardă” în Ucraina, dar că e posibil ca războiul să mai dureze, iar suferinţa e reală. Oficialul SUA spune de asemenea că a primit „rapoarte foarte credibile” care conţin date conform cărora Rusia s-ar putea face vinovată de crime de război, dar aceste date trebuie investigate de către instituţiile abilitate.

17:27 -Sute de militari ruşi au fost capturaţi de forţele ucrainene, a anunţat duminică preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. "Sute, sute de prizonieri. Printre ei se află piloţii avioanelor care ne-au bombardat oraşele. (I-au bombardat) pe civilii noştri", a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat pe aplicaţia Telegram duminică. Informaţia nu a putut fi verificată din alte surse, potrivit dpa.

17:09 - Preşedintele român Klaus Iohannis şi ministrul francez al Forţelor Armate Florence Parly au discutat despre deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate regionale, ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Oficialul din Hexagon a vizitat duminică Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, cu ocazia dislocării, în România, a militarilor din cadrul Batalionului francez „Spearhead”, care se vor alătura militarilor români şi aliaţi din baza militară.

16:41 - Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit, duminică, la telefon, cu omologul său rus Vladimir Putin, convorbire care a durat o oră şi 45 de minute, a anunţat Palatul Elysee. În cadrul acestei discuții, liderul rus a dat vina pe „ucrainenii radicaliști” pentru incendiul din 3 martie de la centrala nucleară Zaporojie, atacată de forțele ruse. În prezent, nivelul radiațiilor este la un nivel normal.

De asemenea, Putin a “atras atenţia asupra faptului că în continuare Kievul nu respectă acordurile cu privire la chestiunile umanitare” şi a adăugat că “naţionaliştii ucraineni au împiedicat” evacuările de sâmbătă, a mai transmis Kremlinul.

15:54 - Crucea Roșie anunță că evacuarea rezidenților din orașul Mariupol, unde situația este critică, a fost suspendată din nou, din cauza continuării luptelor. Autoritățile locale dau vina pe forțele armate ruse, care nu ar fi vrut să înceteze focul. Și viceversa. Asta în timp ce aproximativ 200.000 de oameni așteaptă să fie evacuați, dar se pare că cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord comun pentru a doua zi consecutiv.

15:23 - Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a afirmat duminică, la Baza Aeriană "Mihail Kogălniceanu", că singurul vinovat pentru războiul care afectează Europa este Vladimir Putin, pe care îl acuză că „minţit întreaga lume, simulând calea diplomaţiei”. Ea a salutat rezistenţa şi curajul armatei, civililor ucraineni şi a preşedintelui Volodimir Zelenski.

15:15 - Cel puţin 1.000 de persoane care au participat în aproximativ 30 de oraşe din Rusia la proteste faţă de intervenţia militară a ruşilor în Ucraina au fost arestate duminică, a anunţat organizaţia OVD-Info, potrivit Le Figaro.

15:04 - Soldaţii ucraineni au întărit duminică apărarea în jurul Kievului, săpând tranşee, blocând drumuri şi colaborând cu unităţi de apărare civilă, în timp ce forţele ruseşti au bombardat zona înconjurătoare şi au atacat oraşele şi satele din apropiere, relatează Reuters. În același timp, mii de oameni încearcă să fugă din oraşul de 3,4 milioane de locuitori, speriați că va urma un atac la scară largă.

14:45 - Președintele Zelensky cere din nou închiderea spațiului aerian, după au avut loc mai multe atacuri aeriene și aeroportul Havryshovka din orașul Vinița a fost distrus.

14:43 - Vin informații că în Mariupol, evacuarea civililor ar fi fost întreruptă din cauza bombardării coridorului umanitar.

14:39 - Și preşedintele francez, Emmanuel Macron, vorbeşte din nou la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat duminică preşedinţia franceză, în contextul în care Kievul a afirmat că trupele ruse vor bombarda portul Odesa, informează France Presse.

14:36 - Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a îndemnat pe omologul său rus Vladimir Putin să declare o încetare a focului în Ucraina, să deschidă coridoare umanitare şi să semneze un acord de pace, a anunţat duminică biroul său - informează Reuters. Cei doi au avut o discuție telefonică de o oră, duminică.

13:55 - Nexta anunță arestări în masă în Piața Manezhnaya din Moscova.

13:50 - Vin confirmări pentru civilii care au murit la Irpin, în timpul în care erau evacuați. CNN informează că este vorba despre un punct de control pentru evacuarea civililor care încercau să scape din districtul Irpin, la vest de Kiev, și care a fost atacat cu ceea ce pare a fi un obuz de artilerie. În acel moment, un grup de civili trecea prin punctul de control, iar martorii spun că cel puțin trei civili au fost uciși, inclusiv doi copii.

13:46 - Separatiştii pro-ruşi afirmă că primele 300 de persoane au părăsit oraşul Mariupol, în perioada de încetare a focului, relatează DPA. Informaţia nu a putut fi verificată, iar oficialii ucraineni nu au furnizat încă nicio cifră.

13:36 - Serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor a informat că forţele ruse au continuat duminică atacurile asupra localităţilor Irpin, Hostomel, Makariv, în regiunea Kiev.

În regiunea Jitomir, care rămâne cel mai fierbinte punct, un atac aerian în Korosten a distrus zece case, a ucis o persoană şi a rănit cinci, inclusiv un copil. Cinci copii au fost salvaţi din subsolul unui garaj în flăcări, potrivit serviciului citat, preluat de EFE.

La nord de regiunea Kiev, la Cernobîl, au avut loc lupte la periferie, unde trupele ruseşti încearcă să avanseze în direcţia capitalei. În sud-est, Mariupol rămâne "sub asediu", la fel ca şi Volnovaha.

13:07 - Zelensky anunță că rușii se pregătesc să bombardeze Odesa.

Potrivit Interfax Ucraina, citată de News.ro, Zelenski a spus, într-un discurs televizat: “Avioanele zboară. Deasupra oamenilor paşnici. Deasupra oraşelor paşnicde. Se pregătesc să bombardeze Odesa. Odesa! Întotdeauna au avut parte doar de căldură la Odesa. Doar de sinceritate. Şi acum? Bombe la Odesa? Artilerie împotriva oraşului? Rachete împotriva Odesei? Va fi crimă de război. Va fi o crimă istorică”.

Portul Odesa este vital pentru Ucraina. De câteva zile, aşteaptă în larg nave ruseşti.

12:49 - Mai mult de 600 de demonstranți au fost arestați în urma manifestațiilor de protest față de războiul din Ucraina care au avut loc în 21 de orașe din Rusia, potrivit grupului de monitorizare OVD-Info, citat de BBC. Surse media locale susțin că mai mult de 200 de oameni se află în detenție în Novosibirsk, în Siberia.

12:41 - Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin, duminică, despre războiul din Ucraina, informează Reuters, citând RIA.

12:32 - ONU anunță că numărul persoanelor care au fugit din cauza conflictului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind astfel criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial.

12:30 - A început evacuarea civililor din Mariupol. Sunt 400.000 de oameni în orașul care, fiind încercuit, nu mai are nici căldură, nici curent și nici mâncare.

12:10 - The Kyiv Independent citează surse media care susțin că militari ruși au deschis focul asupra civililor în Irpin și trei persoane au murit, doi fiind copii.

Și Nexta citează un corespondent al unui post de radio care susține că trupele ruse au deschis focul asupra civililor.

12:00 - 2.849 de cetățeni ucraineni au solicitat de la începerea războiului din Ucraina până duminică azil în România, a anunțat MAI.

11:37 - Israelul vrea să înfiinţeze săptămâna viitoare un spital de campanie pentru refugiaţi din Ucraina, a informat duminică agenţia dpa, citată de Agerpres. Amplasarea exactă a spitalului de campanie nu este clară, însă este de aşteptat ca centrul să fie instalat fie în Ucraina, fie undeva de-a lungul graniţei cu Ucraina.

10:45 - Rusia susține că a bombardat şi a avariat baza aeriană a armatei ucrainene de la Starokosteantîniv, cu arme cu rază lungă de acţiune de mare precizie, a anunţat duminică Ministerul Apărării rus, relatează Reuters, citată de Agerpres. Oficialii ministerului mai susțin că un sistem antirachetă de tip S-300 controlat de armata ucraineană a fost distrus de rachetele ruseşti și că Rusia a doborât 10 avioane şi elicoptere ucrainene în ultimele 24 de ore.  

De cealaltă parte, Ministerul ucrainean al Apărării anunță următoarele pagube făcute armatei ruse:

10:33 - BBC informează că se va încerca o nouă evacuare a civililor din Mariupol, în timpul unui armistițiu temporar. Armistițiul a fost stabilit între orele 10:00 – 21:00, iar civilii vor putea fi evacuaţi începând cu ora 12:00. Rămâne de văzut dacă astăzi va funcționa, după ce ieri, un acord similar s-a soldat cu eșec.

Mariupol-BBC

10:31 - Armata ucraineană a anunţat că peste 11.000 de soldaţi ruşi au murit de când Ucraina a fost invadată de Rusia și că au fost distruse 285 de tancuri, 109 sisteme de artilerie, 44 de avioane şi 48 de elicoptere ale ruşilor.

09:48 - Nexta publică imagini din Hostomel, în această dimineață, cu o casă care arde și alte case distruse de bombardamente.

09:27 - Rusia vizează zone populate din Ucraina, inclusiv în Harkov, Cernigov şi Mariupol, pentru a distruge moralul populației, acuză Ministerul britanic al Apărării, care spune că Moscova folosește tactici similare cu cele din Cecenia în 1999 şi în Siria în 2016, făcând uz de armament atât din aer, cât şi de la sol.

09:26 - Grupul austriac OMV a anunţat sâmbătă că se retrage din Rusia, fiind cea mai recentă companie din domeniul energiei care face un astfel de anunţ, şi a avertizat că va suferi o impact estimat la 1,5 - 1,8 miliarde de euro (1,6 - două miliarde de dolari).

08:59 - Forţele ucrainene anunţă că duc "lupte crâncene" cu trupele ruseşti la Nikolaiev, în sud, şi Cernigău, în nord, a anunţat statul major ucrainean pe Facebook. O operaţiune militară ucraineană are loc şi în regiunea Doneţk, dar principalele eforturi se concentrează pe oraşul Mariupol.

08:57 - 31.628 cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în creștere cu 12% față de ziua precedentă, a anunțat Poliția de Frontieră. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat 11.055 cetăţeni ucraineni, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 18.369 cetăţeni ucraineni. De la declanşarea războiului din Ucraina până sâmbătă, au intrat în România 227.476 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 155.680.

08:34 - Indicele mondial de risc geopolitic a ajuns la valoarea din 11 septembrie 2001, când a avut loc cel mai mare atac terorist din istoria SUA.

08:27 - Operatorul de gaz din Ucraina anunță că a fost nevoit să oprească furnizarea de gaz în șase regiuni ucrainene, din cauza distrugerilor provocate de bombardamentele armatei ruse.

08:24 - Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene susţine că Rusia intenţionează să preia controlul barajului hidrocentralei Kaniv, situată la aproximativ 150 de kilometri sud de Kiev.

07:13 - WSJ, citat de The Kyiv Independent, susține că ar exista negocieri între SUA și Polonia pentru livrarea de avioane de luptă către Ucraina.

07:04 - Aproximativ 3.000 de americani au răspuns apelului Ucrainei de a lupta împotriva invaziei Rusiei, a declarat un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la Washington DC, informează The Kyiv Independent.

06:59 - Și PayPal și-a suspendat serviciile în Rusia. ”În circumstanţele actuale, suspendăm serviciile PayPal în Rusia. (...) Compania continuă să fie alături de comunitatea internaţională în condamnarea agresiunii militare violente a Rusiei în Ucraina”, a declarat preşedintele şi directorul general Dan Schulman.

06:49 - Situația este critică în Mariupol, unde bombardamentele sunt neîntrerupte, răniții nu pot fi ajutați și nici civilii evacuați. Primarul din Mariupol. Vadim Boicenko a transmis un mesaj disperat, într-un interviu difuzat pe YouTube: „Ajutați-ne! Salvați Mariupol!”. El a spus că de cinci zile orașul este fără electricitate, încălzire sau rețea mobilă, bombardamentele au făcut mii de răniți, iar încercuirea orașului de către forțele ruse nu permite alimentarea cu hrană și alimente. Mariupol este un port din sud-estul ţării, esențial în ofensiva rușilor.

06:46 - Oficiali americani cu rang înalt au mers, sâmbătă, în Venezuela pentru a se întâlni cu guvernul lui Nicolas Maduro, Washingtonul încercând să izoleze Rusia după invazia din Ucraina, informează Le Figaro, citat de News.ro. SUA au întrerupt relaţiile diplomatice cu Venezuela după ce preşedintele Maduro a fost reales în 2018, într-un vot considerat pe scară largă drept fraudulos și au impus Caracasului o serie de sancţiuni în încercarea de a-l forţa pe Maduro să părăsească puterea.

06:09 - Și Radio Europe Liberă și-a întrerupt emisia în Rusia.

06:00 - Secretarul de stat american, Antony Blinken, a sosit sâmbătă în Republica Moldova și va avea astăzi, întâlniri cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţă şi ministrul de externe, Nicu Popescu. În cursul săptămânii, Maia Sandu i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, că ţara se confruntă cu riscuri de securitate "grave". Din capitala Chişinău, "se poate auzi zgomotul bombelor de cealaltă parte a frontierei", a declarat ea.

04:30 - Rusia a cerut UE și NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei, informează agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters, avertizând că există riscul ca sistemele de rachete portabile Stinger să ajungă la grupuri teroriste, ceea ce ar genera ameninţări pentru avioanele comerciale."Cerem încă o dată ţărilor din Uniunea Europeană şi NATO să nu aprovizioneze regimul de la Kiev cu cele mai noi sisteme de rachete, pentru a evita riscurile imense pentru aviaţia civilă şi alte mijloace de transport, nu doar în Europa, ci peste tot", a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, citată de Mediafax.

03: 45 - Premierul britanic, Boris Johnson, va prezenta un "plan de acţiune în șase puncte" internaţional pentru a face "să eşueze" invazia rusă a Ucrainei şi îşi va intensifica întâlnirile diplomatice în acest scop săptămâna viitoare la Londra, notează AFP. Preşedintele rus Vladimir "Putin trebuie să eşueze şi trebuie să ne asigurăm că eşuează în acest act de agresiune", a spus Johnson.

03:29 - Preşedintele ucrainean a anunţat duminică, la primele ore, că a vorbit din nou la telefon cu Joe Biden, despre sprijinul financiar american pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei.

03:02 - Volodimir Zelenski a anunțat că a discutat cu premierul Israelului, Naftali Bennett, după ce acesta s-a întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin. "Premierul Israelului, Naftali Bennett, m-a sunat după întâlnirea sa cu Vladimir Putin. Continuăm dialogul", a transmis Zelenski.

02:45 - După întâlnirea cu Vladimir Putin, premierul Israelului, Naftali Bennett, a zburat la Berlin, unde s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz. Discuția a durat 90 de minute și potrivit guvernului german, s-a stabilit să fie în continuare consolidate eforturile pentru a opri cât mai repede războiul din Ucraina. Un oficial israelian citat de CNN a spus că eforturile diplomatice ale lui Naftali Bennett sunt coordonate cu Statele Unite, Franţa şi Germania.

02:11 - Volodimir Zelenski a anunțat că a vorbit cu Elon Mask, iar Ucraina va primi un alt lot de sisteme Starlink săptămâna viitoare. Grupul SpaceX a activat, în 27 februarie, serviciul de Internet prin satelit Starlink în Ucraina și a trimis echipamente în ţara invadată de Rusia.

01:49 - Volodimir Zelenski s-a adresat din nou ucrainenilor într-un mesaj pe Facebook, în care le cere să continue rezistenţa şi să lupte.

”Am rezistat loviturii împreună. Ne vom reconstrui ţara împreună. De unde ne vine încrederea? Nu sunt doar cuvinte, nu este doar credinţă, este realitatea noastră. O realitate necondiţionată, alimentată de energia poporului nostru. (...) Oamenii noştri, ucrainenii noştri nu se retrag, nu dau înapoi, nu opresc rezistenţa. Le strigă invadatorilor - Plecaţi acasă! (...) Mergeţi în ofensivă! Trebuie să ieşiţi afară, trebuie să luptaţi de fiecare dată când apare oportunitatea. Trebuie să ieşiţi afară şi să scoateţi răul din oraşele voastre. Luptaţi pentru drepturile voastre, pentru libertatea voastră”, a transmis Zelenski.   

01:02 - Un avion rusesc a aterizat sâmbătă în Statele Unite pentru a recupera mai mult de zece diplomaţi expulzaţi din misiunea Rusiei la ONU şi acuzaţi de Washington de "spionaj", potrivit autorităţilor, notează AFP, citat de Agerpres.

SUA şi-au închis spaţiul aerian tuturor avioanelor ruseşti după ce Moscova a invadat Ucraina. Un Iliuşin IL-96 a aterizat, totuşi, sâmbătă pe aeroportul internaţional din Washington, potrivit site-ului Flight aware."Guvernul SUA a dat undă verde acestui avion închiriat de guvernul rus pentru a facilita plecarea diplomaţilor din misiunea rusă" la Naţiunile Unite, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

00:51 - Giganții Visa și Mastercard au anunțat că și-au suspendat operațiunile în Rusia, în semn de protest față de invazia Ucrainei.

00:33 - Și Canada le-a transmis cetățenilor să părăsească Rusia cât încă mai pot, pentru că numărul zborurilor este tot mai limitat.

00:30 - Organizația Medici fără Frontiere a avertizat că situația umanitară din Mariupol este catrastrofală și că este vital ca cetățenii să fie evacuați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇