Jens Stoltenberg e îngrijorat că războiul din Ucraina se va transforma într-un conflict NATO-Rusia

Jens Stoltenberg e îngrijorat că războiul din Ucraina se va transforma într-un conflict NATO-Rusia
Foto: Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șeful NATO și-a exprimat îngrijorarea că luptele din Ucraina ar putea scăpa de sub control și s-ar putea transforma într-un război între Rusia și Alianța Nord-Atlantică, potrivit unui interviu publicat vineri.

„Dacă lucrurile merg prost, pot merge îngrozitor de prost”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru postului norvegian NRK, informează The Guardian.

„Este un război teribil în Ucraina, (...) care se poate transforma într-un război major între NATO și Rusia. Lucrăm în fiecare zi pentru a evita acest scenariu”, a spus liderul Alianței Nord-Atlantice.

ADVERTISING

Stoltenberg a adăugat că este important să se evite un conflict „care implică mai multe țări din Europa și care poate deveni un război cu drepturi depline în Europa”.

Moscova i-a acuzat în repetate rânduri pe aliații NATO că au devenit practic o parte a conflictului, oferind Ucrainei arme, antrenându-și trupele și furnizând informații militare pentru a ataca forțele ruse.

Iar recent președintele rus Vladimir Putin a avertizat că ar putea schimba legea militară astfel încât să poată lansa atacuri preventive, chiar și nucleare, pentru a dezarma un inamic.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇