Israel: Înlăturat după 12 ani, Netanyahu acuză ”cea mai mare fraudă electorală din istoria oricărei democraţii”

Israel: Înlăturat după 12 ani, Netanyahu acuză ”cea mai mare fraudă electorală din istoria oricărei democraţii”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că noua coaliţie formată pentru înlăturarea sa este rezultatul ”celei mai mari fraude electorale” din istoria democraţiei.

Netanyahu a făcut acuzaţia duminică, într-un moment în care şeful securităţii interne a Israelului a avertizat public în privinţa riscului violenţei politice, potrivit Reuters.

Premierul şi-a concentrat acuzaţiile pe o promisiune de campanie încălcată din partea politicianului care îl va înlocui ca prim-ministru, naţionalistul Naftali Bennett.

Acesta s-a angajat să nu se asocieze cu partide de stânga, centriste şi arabe, dar miercuri a anunţat împreună cu liderul de opoziţie Yair Lapid că au format o coaliţie de guvernământ cu facţiuni din întregul spectru politic.

ADVERTISING

În cadrul unui acord de rotaţie, Bennett va ocupa primul loc de prim-ministru, urmat de Lapid. Nu a fost stabilită nicio dată pentru votul în Parlament pentru aprobarea noului guvern, care urmează alegerilor neconcludente din 23 martie, dar se preconizează că va fi votat pe 14 iunie.

"Asistăm la cea mai mare fraudă electorală din istoria ţării, după părerea mea din istoria oricărei democraţii. De aceea, oamenii se simt înşelaţi în mod justificat şi răspund, nu trebuie să fie tăcuţi”, a spus Netanyahu în comentariile adresate parlamentarilor partidului său de dreapta Likud.

Remarcile au fost transmise în direct şi s-au referit la promisiunea campaniei lui Bennett de a nu face echipă cu Lapid şi alţii.

ADVERTISING

Netanyahu, înlăturat de la putere după 12 ani

Netanyahu, cel mai longeviv lider din Israel, este în funcţie din 2009, iar mandatul său a fost afectat de un proces de corupţie în curs, în care el neagă orice acţiune greşită.

Noul guvern pune capăt jocurilor politice de după alegeri - al patrulea scrutin din Israel din ultimii doi ani.

Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, a reiterat afirmaţia potrivit căreia coaliţiei Lapid-este o alianţă de stânga periculoasă.

"Acest guvern reprezintă un pericol pentru Israel într-o măsură pe care nu am mai văzut-o de mulţi ani", a spus el.

”Noi, prietenii mei şi eu, în Likud, ne vom opune vehement înfiinţării acestui guvern periculos de fraudă şi de predare. Şi dacă, Doamne fereşte, este învestit, îl vom doborî foarte repede”.

ADVERTISING

Netanyahu a declarat că noua coaliţie diversificată din punct de vedere politic nu va putea rezista în faţa Statelor Unite, dacă Washingtonul se va întoarce la un acord nuclear cu Iranul şi nu se va ocupa de militanţii Hamas din Gaza, care au angajat Israelul în 11 zile de lupte transfrontaliere, luna trecută.

A criticat Facebook şi Twitter

El a criticat, de asemenea, Facebook şi Twitter, afirmând că cele două platforme de socializare, pe care le foloseşte pe scară largă, au blocat criticile legitime de dreapta ale coaliţiei Lapid-Bennett.

Netanyahu a declarat că Facebook a înlăturat o postare de dreapta care includea adresa unui parlamentar unde urma să aibă loc un protest. El a spus că o postare de stânga, care includea aceeaşi adresă, dar care chema manifestanţii să sprijine parlamentarul, nu a fost eliminată.

"Este un caz ştiinţific, pur şi simplu ştiinţific, clinic, care dovedeşte o încercare de a bloca dreapta", a spus Netanyahu.

Twitter nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Un purtător de cuvânt al Facebook a spus: ”Confidenţialitatea şi protecţia informaţiilor personale sunt importante pentru a ajuta oamenii să se simtă în siguranţă când folosesc serviciile noastre. Conform standardelor noastre comunitare globale, nu le permitem oamenilor să posteze informaţii personale sau confidenţiale despre alţii, inclusiv adresele şi numerele de telefon ale persoanelor, prin urmare eliminăm un astfel de conţinut odată ce ne dăm seama de acesta”.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇