Încă un obiect zburător a fost doborât. Este diferit de cele care au survolat SUA și Canada în ultimele zile (Video)

Încă un obiect zburător a fost doborât. Este diferit de cele care au survolat SUA și Canada în ultimele zile (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat sâmbătă că un „obiect neidentificat” a fost doborât în timp ce survola nord-vestul ţării, la o zi după ce Statele Unite au doborât un obiect care zbura deasupra statului Alaska.

„Am ordonat punerea la pământ a unui obiect neidentificat care a încălcat spaţiul aerian canadian”, a scris premierul Trudeau pe Twitter, citat de AFP.

„Avioane din Canada şi Statele Unite au fost trimise la faţa locului, iar tirul provenind” de la un avion de vânătoare american F-22 „a lovit obiectul”, a adăugat el.

ADVERTISING

Ministrul Apărării Naţionale din Canada a afirmat pe Twitter că a discutat cu omologul său american, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, reafirmând o "apărare comună" a suveranităţii lor, informează Agerpres.

Ce era „obiectul neidentificat”

Ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, a dat ulterior mai multe detalii despre „obiectul neidentificat” care a fost doborât. Acesta a zburat la o altitudine de 12.200 de metri și a fost doborât la aproximativ 100 de mile (160 km) de graniţa canadiano-americană, în jurul orei 20:40 GMT, informează AFP.

ADVERTISING

Obiectul este un „dispozitiv cilindric” mai mic decât balonul distrus săptămâna trecută în Carolina de Nord.

„Pentru moment, continuăm analizele obiectului, aşa că nu ar fi prudent din partea mea să speculez originea lui”, a adăugat Anad, citată de News.ro.

Al doilea obiect zburător doborât în 24 de ore

Acesta este al doilea obiect zburător doborât de Statele Unite în aproximativ 24 de ore. Un obiect similar "de mărimea unei maşini mici" a fost distrus vineri deoarece reprezenta "o ameninţare la adresa siguranţei traficului aerian", potrivit lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

ADVERTISING

Incidentul are loc la o săptămână după ce Washingtonul a doborât un balon de spionaj chinez în largul coastei sale atlantice, care survolase obiective militare sensibile, dar care a fost descris de Beijing drept o aeronavă "civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇