Marina americană a publicat, marţi, fotografii cu resturile presupusului balon de spionaj al Chinei, care a fost doborât sâmbătă de forţele SUA cu o rachetă, după ce a stârnit polemici în Statele Unite şi a tensionat relaţia cu China în aşa măsură, încât Beijingul a refuzat un apel telefonic din partea şefului Pentagonului.
Comandamentul Forţelor Flotei SUA a postat pe reţelele sociale mai multe fotografii în care se văd resturi mari ale balonului care sunt tractate cu o barcă, relatează BBC.
Armata americană a desfăşurat vehicule subacvatice fără pilot, ca parte a efortului de căutare.
Marinarii care au recuperat duminică resturile din Atlantic făceau parte din echipa specializată în explozibili a Marinei americane.
Balonul a fost recuperat în largul coastei din Myrtle Beach, Carolina de Sud, la o zi după ce fusese doborât de un avion de vânătoare. Marina a precizat că resturile erau răspândite pe 11 km în Oceanul Atlantic, iar două nave militare - inclusiv una cu o macara grea pentru recuperare - au fost trimise în zonă.
Oficialii americani au spus că balonul avea o înălţime de aproximativ 60 de metri şi o încărcătură utilă de dimensiuni comparabile cu cele ale avioanelor de linie regionale, cântărind sute - sau potenţial mii - de kilograme.
Cu toate acestea, fotografiile arată că grămezile de material recuperat din balon puteau fi trase la bord cu mâna.
Dispozitivul va fi acum examinat pentru a se vedea dacă era într-adevăr un echipament de spionaj.
China a insistat în repetate rânduri că "dirijabilul" era destinat uzului civil, fiind un balon meteorologic, şi că a intrat în SUA accidental, în urma unui caz de forţă majoră.
Lloyd Austin, refuzat de Beijing
Marţi, oficiali americani au dezvăluit că Pentagonul a încercat să organizeze o convorbire telefonică între secretarul Apărării, Lloyd Austin, şi omologul său chinez, Wei Fenghe, după ce balonul a fost doborât, dar a fost refuzat de China.
"Liniile dintre armatele noastre sunt deosebit de importante în momente ca acesta. Din păcate, RPC a refuzat cererea noastră", a declarat generalul de brigadă Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului, confirmând deteriorarea relaţiei bilaterale.
Descoperirea balonului a declanşat o criză diplomatică, secretarul de Stat, Antony Blinken, anulând imediat o vizită programată pentru weekend în China - prima întâlnire la un asemenea nivel între SUA şi China din ultimii ani - din cauza "actului iresponsabil" al Beijingului.