Pe cerul politicii mondiale zboară „baloane de încercare” și se testează limite. Nu există putere fără dovada capacității de a o exercita.
Nimic nu e mai eficient într-o strategie combativă decât decredibilizarea inamicului în ochii celorlalți (și poate chiar ai lui), prin încercarea de a-l arăta slab, șovăielnic, indecis, temător. În categoriile strategice și de valori cărora le aparțin, statele se încolonează în spatele celor care sunt cele mai convingătoare în a-și dovedi puterea.
Americanii, rușii și chinezii știu că într-un război este esențial să arăți că nu te temi. Cine clipește primul a pierdut. Europenilor, din tot felul de motive (unele însemnând progres cultural, altele slăbiciuni structurale), li s-a atrofiat spiritul combativ și preferă „somnul de frumusețe”.
Tabloul lumii politice actuale ne arată, în vremuri de furtună și schimbări profunde, patru personaje/actori globali între care există mari diferențe, fiecare aflat într-un proces de transformare internă și totodată în relații dintre cele mai dinamice și mai neprevăzute cu ceilalți.
Unul, tăcut, perfid și tot mai ambițios, ridică pe șest baloane de încercare, sfidând cu îndrăzneală tot mai mare ordinea existentă și testând reacția celui pe care îl crede deja prea uzat, inert, bătrân și obosit, ca să mai facă ceva concret. Orice lipsă de reacție este deja un succes major.
Altul, cunoscut de multă vreme ca Unchiul puternic și protector, încearcă să țină sus steagul garanțiilor de securitate ale lumii libere, dar este împovărat de problemele și divizarea din propria lui casă. Păstrează însă instinctele de vânător experimentat de fiare sălbatice și știe când să apese pe trăgaci, fără să-i tremure mâna.
Al treilea, retardat și rătăcit în distopiile minții lui bolnave, simțind că pierde teren iar celorlalți nu le mai este frică de el, ca pe vremuri, și nu le mai pasă de amenințările lui, își revarsă cu furie oștile Imperiului Zombi, decrepit și scufundat în discursuri aberante despre satanism.
În fine, al patrulea personaj din tablou, Frumoasa Adormită (și mult dorită, ca parteneră ideală pentru orice tip de colaborare), își visează încă viitorul, țesând sub pleoape strategii diafane, dar dând semne că începe să se trezească din lungul ei somn și din închipuita neutralitate între giganții militari ai lumii.
Unchiul de încredere, Fabricantul de baloane, Imperiul Zombi și Frumoasa Adormită sunt personajele principale ale lumii noastre în schimbare, care vor scrie povestea unui deceniu teribil.
În jurul lui 2030, când norii se vor risipi și furtuna se va termina, vom vedea cu toții contururile limpezi ale noii lumi.
Nu știm acum dacă aceasta va fi mai bună sau mai rea decât vechea lume, de care începem să ne despărțim, cu pacea ei aparentă, dar și cu duplicitățile și complicitățile ei vinovate (a se vedea tragedia Ucrainei), dar știm că până atunci se vor întâmpla lucruri mari, nemaivăzute, că va fi o poveste lungă și complicată, despre care se va vorbi mult în cărțile de istorie și va avea impact pentru generațiile următoare.
*
În China, nimic nu e „civil”. Cu atât mai puțin un „balon de cercetare” care traversează, chipurile rătăcit și dus aiurea de vânt, teritoriul Statelor Unite ale Americii. Bineînțeles că are în spate interesele statului chinez condus de Partidul Comunist, cu o agendă clară pe următorii ani, iar dimensiunea militară face parte din strategia actualizată a RPC.
Totul este planificat. Iar toate datele colectate de acest balon au fost, probabil, deja transmise la Beijing, în timp real.
Se pare că nu este nici primul și nici singurul balon de acest tip, care face „cercetare de teren meteorologică”, la mare distanță de casă.
Civil sau militar? O glumă, desigur, și această separare teoretică - într-un stat totalitar, este evident că un aparat de zbor trimis în misiune nu trebuie să poarte neapărat însemnele militare oficiale ca să servească deopotrivă obiectivele armatei. O poză este o poză, nu există poze militare și poze civile.
Nu știm în acest moment dacă cei care au trimis balonul chiar și-au imaginat că americanii nu îl vor observa sau că îl vor lăsa să plece pur și simplu. Poate că s-a dorit acest incident și se mizează pe consecințele lui.
Poate mai urmează și altceva în această poveste de război hibrid, țesută de minți antrenate în provocări și diversiuni. China și-a asumat aparatul de zbor, dar susține că acesta s-a rătăcit și a ajuns accidental în spațiul american. Dar s-a și supărat foarte tare după ce balonul a fost distrus. Pentru un balon meteorologic, așa supărare mare?
Nu știm dacă cineva avea sau nu interesul să provoace acum o criză în relațiile bilaterale SUA-China, pentru a anula vizita secretarului de Stat Blinken la Beijing, foarte importantă în contextul războiului din Ucraina.
Sunt multe necunoscute, la ora la care scriu, dar e posibil să avem unele răspunsuri în perioada imediat următoare, altele ceva mai târziu, iar altele niciodată.
Știm însă că și teritoriul UE/NATO din regiunea noastră a fost traversat anul trecut de aparate de zbor neasumate de nicio țară – ba o dronă, ba un avion de mici dimensiuni.
Toate au trecut prin țări ale Flancului Estic și nu au fost doborâte (statele baltice, Polonia, Ungaria, România, Croația). De unele am aflat din presă, de altele probabil nici nu se știe public.
Ce a fost cu aceste aparate de zbor care au traversat frontierele? Testarea reacțiilor NATO, ale radarelor, capacității de acțiune imediată, opiniei publice? Episoadele de anul trecut au fost aproape uitate la nivelul societăților, într-un tăvălug de știri despre război, criză, facturi la energie, revizionism, manipulări, speculații, nevroze politice, economice și sociale interne etc.
„Baloanele de încercare”, în sensul cel mai larg al termenului, la propriu și la figurat, vor deveni probabil din ce în ce mai multe, mai diversificate, mai provocatoare, mai îndrăznețe, pătrunzând sfidător în spațiul lumii occidentale, protejat până acum de garanțiile de securitate americane.
Căutând limita limitei, linia roșie. Și pregătind momentul inevitabil, al confruntării decisive. Pe care nimeni nu își permite să o piardă, în marea confruntare a acestui secol.
Cineva testează cât de credibil, de rapid, de vigilent, de ferm, de capabil de acțiune este Unchiul cu garanțiile lui de securitate. În momentul în care s-ar întâmpla ceva extraordinar, iar garanțiile de securitate ale Unchiului și-ar pierde brusc credibilitatea (fie că nu funcționează tehnic, fie că nu există voința politică de a apăsa prompt „butonul de acțiune”, metaforic vorbind), întreaga lui putere simbolică s-ar prăbuși într-o clipă în ochii opiniei publice din țările spațiului occidental.
Lumea bazată pe sistemul garanțiilor de securitate americane s-ar nărui, odată ce supremația Statelor Unite și capacitatea lor de a și-o demonstra ar fi puse la îndoială.
Cum niciunul dintre dușmanii SUA nu îndrăznește însă acum un atac direct, explicit, insuficient pregătit, se poate intui că vor exista de acum înainte tot mai multe testări și provocări de acest tip, cu aerul de incidente și situații inofensive, minore, până când va fi clar dacă garanțiile de securitate funcționează cu adevărat sau nu, iar decizia majoră s-ar putea lua - de exemplu, în cazul Taiwanului (pentru China) sau în cazul Flancului Estic (pentru Rusia).
Există și o teorie a facțiunilor multiple ale sistemului de putere de la Beijing, cu o aripă dură, apropiată de Rusia și profund antiamericană, care dorește să dinamiteze orice posibilă încercare a regimului Xi Jinping (sau a altei facțiuni moderate a acestui regim cu mai multe fețe) de a întoarce spatele Imperiului Zombi și de a păstra o minimă relație de normalitate cu Occidentul, cel puțin din rațiuni comerciale.
Vizita lui Blinken în China, programată pentru ieri (duminică), a fost bineînțeles anulată, în condițiile date.
Nu ar fi prima oară când în interiorul Partidului Comunist Chinez, al armatei și serviciilor, ar exista mai multe facțiuni, cu orientări diferite – de exemplu, în 1971, când Mao pregătea în secret, împreună cu Henry Kissinger, stabilirea de relații diplomatice între RPC și SUA, un ministru al Apărării de la Beijing, exponent al aripii dure opuse apropierii de Washington, a murit într-un accident, mașina sa oficială fiind lovită de un camion, pe străzile capitalei chineze. Apoi, s-a semnat acordul diplomatic. Dictaturile nu au fost niciodată un monolit.
Nervozitatea Beijingului arată că ceva nu a mers, totuși, conform planului.
Inițial, prezentaseră scuze pentru „devierea accidentală a balonului civil pe teritoriul SUA”, sperând probabil la detensionarea situației. După doborârea balonului, s-au arătat brusc șocați, iritați, furioși, lăsând impresia că cineva acolo chiar ar fi crezut că balonul va trece totuși de SUA, cu misiunea îndeplinită (?!), sau că nu le-ar plăcea ce vor descoperi americanii în resturile balonului doborât.
Greu de asumat o asemenea naivitate la Beijing. Și chinezii ar fi procedat la fel cu un balon american care ar fi străbătut China zile în șir. Nu există nicio îndoială. Ar fi tras chiar mai repede decât a decis Biden, cu prudență și dincolo de uscat, să o facă.
Imaginea în buclă a unei instalații chineze distruse de o rachetă americană are însă un potențial simbolic uriaș și o reprezentare mediatică și de percepție publică ce va putea fi cu greu ștearsă din memoria colectivă. Este o umilință. Nu le-a căzut bine, asta este clar.
Ar mai putea fi ceva aici. Țesătura are fire albe, stridente, și părți care nu se leagă. Vor găsi oare americanii o aparatură chineză interesantă și compromițătoare pe fundul Atlanticului? Iarăși spun, ar fi o naivitate greu de înțeles dacă într-adevăr China ar fi pus asemenea echipamente și tehnologii sofisticate în balonul spion. Ca și cum cineva ar fi vrut să compromită credibilitatea Chinei și a regimului Xi.
Dacă, dimpotrivă, nu a fost nimic compromițător în balon, rămâne oricum în picioare teza testării reacției SUA și concluzia că Beijingul a știut dinainte că balonul va fi doborât, așa cum era firesc, dar a vrut să se convingă când (în ce moment) și cum (procedural) vor acționa americanii.
Vom afla curând cel puțin o parte a adevărului. În fond, spionajul complex se face astăzi cu metode mult mai perfecționate și mai subtile, nu din baloane care trec încet pe cer.
În schimb, balonul putea purta o bombă, cel puțin teoretic, așa cum ar putea purta deasupra Taiwanului, în viitor. Iar detonarea lui ar putea fi oricând imputabilă armatei americane, împreună cu victimele aferente. Poate fi un experiment pentru acțiuni viitoare.
Ce fac însă în prezent celelalte personaje din tabloul politicii mondiale?
Imperiul Zombi își face pregătirile pentru noua ofensivă din Ucraina. Scopurile invaziei nu au fost atinse, la aproape un an de la declanșarea ei. Nici măcar Donbasul nu este cucerit în întregime. Pierderile au fost uriașe pentru Rusia, iar câștigurile mici și nesigure, deocamdată neconsolidate. Vizita secretarului de Stat Blinken la Beijing ar fi arătat că Rusia nu are nici pe departe în China un susținător și un aliat necondiționat.
Țarul nu mai poate da înapoi – așa cum știm, pentru țarii de la Kremlin nu a existat niciodată în istorie cale de întors, odată ce zarurile au fost aruncate. Știe că de războiul pe care l-a început depinde, pentru el, totul. Are 71 de ani și ar mai vrea să o ducă la putere măcar câțiva, știind foarte bine ce le rezervă istoria țarilor învinși.
Putin nu se va retrage niciodată, de bună voie, din Ucraina, ca să eliminăm orice iluzie a negocierilor diplomatice. Doar prin forță poate fi oprit, ori din exterior, ori din interior.
Dar Frumoasa Adormită ce va face, când se va trezi? Lumea se îndreaptă spre un nou Război Rece (cel puțin rece, să sperăm că va rămâne rece cât mai mult timp, măcar încă o generație, deși temperatura crește în sistemul internațional) și spre o ordine bipolară, nicidecum multipolară cum continuă să creadă Putin și liderii europeni.
Cât timp îi va lua Europei până să înțeleagă deplin și definitiv că nu poate să rămână neutră între Unchiul cu garanțiile de securitate, Imperiul Zombi și Fabricantul de baloane de încercare, a cărui față înșelătoare pare că zâmbește mereu? Pe jumătate, UE pare trezită, cel puțin în relația cu Rusia (pentru că Rusia este mult mai rudimentară și mai grobiană decât China), deși încă sunt ezitări în unele capitale.
Rămâne dilema relației cu China, pe care nici Germania, nici Franța, nici Bruxelles-ul încă nu o pot aborda tranșant, temându-se de costurile economice ale decuplării și sancționării economiei chineze, pe care unii le consideră nesustenabile.
Uniunea Europeană are toate atributele pentru a fi dorită de ceilalți trei de partea lor. Este o parteneră ideală – și frumoasă, și bogată, și respectată, și devreme acasă... Un asemenea aliat poate înclina balanța, chiar dacă este lipsită de forță militară și se definește în termenii puterii soft.
Dar Europa nu ia ușor deciziile, din păcate. Multă vreme a crezut că poate conviețui cu Imperiul Zombi, doar pentru că trimișii acestuia, scoși la înaintare pentru poză alături de occidentali, se îmbracă în costume Armani, au vile în Italia sau Cipru și iahturi în mările calde, deci „nu mai sunt niște sovietici înapoiați”. În realitate, sunt la fel de înapoiați și cel puțin la fel de toxici ca sovieticii.
Din naivitate sau/și din interese financiare personale, directe, vest-europenii au crezut în Rusia, în ultimii 25-30 de ani, și au făcut afaceri cu ea.
Corupția, spionii și agenții de influență în serviciul Moscovei, populismul politic și manipulările grosolane din rețelele sociale, antiamericanismul infantil al vest-europenilor, teoriile conspiraționiste și idioții utili ai Europei Centrale și de Est (antivacciniștii deveniți peste noapte pacifiști și neutraliști), extrema stângă și extrema dreaptă dându-și mâna într-un curent bezmetic antisistem, antiglobalist, anticapitalist și antiamerican care se conturează în Germania, Franța, Austria, Italia, Belgia etc., o evidentă scădere a calității educaționale și a mediului de informare, toate acestea au dus la dificultăți majore decizionale într-o Europă care pare că a uitat cine a protejat-o după Al Doilea Război Mondial și cine îi este dușmanul.
Somnul european de după Războiul Rece a durat destul. A durat prea mult.
Este momentul ca Europa să se trezească și să arate că faimosul discurs Zeitenwende al cancelarului Scholz, din 27 februarie 2022, la trei zile după invadarea Ucrainei de către Imperiul Zombi, nu este doar o înșiruire de vorbe în vânt și că marchează într-adevăr o cotitură istorică în raportarea Germaniei/UE la Rusia și China (puterile revizioniste totalitare), respectiv o consolidare fără ezitări a relațiilor strategice cu SUA.
Și, de asemenea, este momentul ca europenii să nu mai caute inutil soluții iluzorii de securitate, autonome de SUA, înțelegând că NATO nu este nicidecum în „moarte clinică”, așa cum spunea acum trei ani președintele Franței, ci că este mai actual și mai important ca oricând.
Împreună, SUA, UE, Marea Britanie și Canada pot și trebuie să reinventeze Occidentul transatlantic: puternic, eficient și solidar, căruia i se adaugă, dincolo de criteriul geografic, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Taiwan. Bătălia pentru supremație globală și pentru apărarea ordinii bazate pe reguli și valori democratice și liberale va fi tot mai dură în acest deceniu.
Toate „baloanele de încercare” trebuie doborâte rapid, fără ezitări. Indiferent de tipul lor. Mesajul trebuie să fie ferm, descurajant – nu merge așa, nu ne mai testați.
Dincolo de ambiguități, șovăieli, lașități și duplicități, prioritățile trebuie definite și asumate. Apoi, vine momentul acțiunii. Costul procrastinării este infinit mai mare decât costul acțiunii. O știm din istorie.
Altminteri, din ce în ce mai multe baloane de încercare vor traversa lumea noastră, în toate direcțiile, încoace și încolo, încercând să ne dividă, iar confuzia va fi din ce în ce mai mare.
Vom privi pasivi baloanele de încercare până când vom fi anihilați cu totul și vom realiza că am așteptat prea mult pentru a acționa, că am fost naivi crezând că nu e nimic grav și dintr-odată a devenit prea târziu să ne mai apărăm valorile, regulile și lumea în care credem.