Încă trei arestări în Franța, în cazul funcționarei de poliție înjunghiate

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au fost reţinute în Franţa, în cazul înjunghierii mortale a unei funcționare a poliției, de către un tunisian.

Atacatorul a fost omorât de un alt poliţist imediat după crimă. Potrivit unor martori, acesta a strigat „Allah Akbar” înainte de atac.

Comisariatul unde a avut loc atacul este situat într-un cartier rezidenţial înstărit al orașului Rambouillet.

Cele trei persoane arestate sunt tatăl criminalului şi alte două persoane care i-au oferit găzduire, una dintre ele recent, la Thiais, la periferia Parisului, şi cealaltă la sosirea lui în Franţa, în 2009, ca imigrant ilegal.

ADVERTISING

Cei trei au fost reţinuţi vineri seara şi audierile continuau sâmbătă, au indicat surse judiciare citate de AFP.

Autorul atacului, Jamel G., un curier în vârstă de 36 de ani, deţinea din decembrie un permis de şedere cu valabilitate de un an.

Premierul francez Jean Castex, care s-a deplasat vineri la locul atacului, avea programată pentru sâmbătă o şedinţă cu responsabili din mai multe ministere cu privire la "consecinţele pe care trebuie să le aibă" atentatul.

"Republica este cea atacată, statul este cel sfidat şi nu vom permite să se întâmple acest lucru", a subliniat el, după ce vineri preşedintele Emmanuel Macron a reiterat că Franţa nu va "ceda în faţa terorismului islamist".


ADVERTISING

Citește textele zilei pe Spotmedia.ro






În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇