Zgură, a rămas multă zgură în societate. Din cel mai inflamat moment al epocii Dragnea nu am văzut o radicalizare mai mare în societate. Și o mai mare violență verbală, cel puțin deocamdată, în reacții.
Argumentul a fost abolit și înlocuit cu emoția extremă, pe alocuri aproape mistică. Am asistat la dezicerea de propriile susțineri și argumente principiale din urmă cu câțiva ani sau chiar un an, când la putere erau ceilalți. Și la îmbrățișarea tezelor împotriva cărora am stat cândva în stradă.
Din punctul meu de vedere, cel mai dezamăgitor a fost nucleul dur al susținătorilor USR-PLUS, a cărui violență a forțat liderii să adopte strategia riscantă și în cele din urmă pierzătoare. De la ei ar fi fost așteptări după ce mulți ceilalți, inclusiv liberali, își dăduseră deja în petec când ai lor erau la putere.
Poate ar trebui să înțelegem că încrederea necondiționată și fără dubii este pentru Dumnezeu, nu pentru un politician sau altul. Și genul acesta de încredere care nu cere argumente, probe, ci se închină la idoli ne-a adus aici. La fel se închinau alții la Ion Iliescu sau la Liviu Dragnea. Și erau la fel de convinși de dreptatea lor.
Nu poți înfrânge cu argumentul încrederii totale acte din Monitorul Oficial sau înscrieri în documente oficiale.
Apetitul pentru insultă a atins cote uluitoare. Oricine nu împărtășea punctul de vedere pro-causa era bălăcărit în toate felurile cu putință, unele de-a dreptul abjecte.
Insultă, dar și calomnie. O opinie contrară sau măcar un dubiu nu puteau fi decât efectul mituirii, al coruperii de toate felurile, al ticăloșiei. Un fel de bolșevism pe stil nou: nu ești cu noi, te călcam în picioare!
Și cel mai straniu este când acest bolșevism este aplicat pentru exact aceleași principii și exact aceleași argumente care cândva erau aplaudate. Contra altora.
Apoi, este greu de acceptat dubla măsură. Cine a aplaudat manifestările publice agresive împotriva “lor” nu poate să se declarare oripilat de același gen de manifestări publice împotriva “noastră”.
Dacă lor le-am cerut rigoare, dacă în raport cu ei conta orice detaliu procedural care era folosit împotriva lor, nu putem deodată să stabilim că procedura nu contează, că nu ne încurcam în niște acte și că până la urmă buna intenție bate orice. Nu, nu bate orice!
Cum e oare posibil ca oameni care au stat în stradă când Liviu Dragnea se apăra și era apărat cu teza statului paralel să ia acum în brațe exact această teză pentru a-și apăra preferatul. Mi se pare năucitor.
A fost un exercițiu masiv de “whataboutism-ul” ca la punctaj. Dar fata nu știu cui? Dar nu știu ce ocupații din tinerețe ale altuia? De parcă s-ar anula unele pe altele, de parcă mai multe subiecte de același fel nu ar putea coexista, fiecare cu gravitatea lui.
Genul acesta de radicalism strict emoțional, imun la orice argument rațional, creează nu doar imense fracturi în societate. El validează și alte discursuri radicale pe alte teme, chiar pe cele cu abordări contrare. În primul rând pe cele ale AUR.
Nu doar conținutul tezelor ar trebui să diferențieze susținătorii AUR și USR-PLUS. Ci și modul în care acestea sunt promovate. Altfel competiția politică, cu actori și susținători, nu va deveni decât un bulion puturos cu care tot mai puțini vor dori să fie asociați.
Cred că o democrație funcțională pleacă de la respectul pentru opinia contrară - țineți minte ce spunea Ion Rațiu, citandu-l pe Voltaire? "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine" – și de la setul de principii și exigențe aplicabile oricui, indiferent de nume, culoare politică și emoții extreme.