Explozie la o instalație de producere a uleiului de lavandă din Argeș. Doi minori și un adult au arsuri

Explozie la o instalație de producere a uleiului de lavandă din Argeș. Doi minori și un adult au arsuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au suferit arsuri, marţi, după o explozie a unei instalaţii de producere a uleiului de lavandă din judeţul Argeş. Este vorba despre doi minori, de 14 şi 15 ani, şi un adult. 

IPJ Argeș a precizat că s-a stabilit că, un bărbat de 69 de ani, ar fi fiert lavandă, în curtea unei locuinţe, într-un recipient sub presiune, iar, la un moment dat, acesta a explodat. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, în jurul orei 18:00.

„În urma exploziei, au fost răniţi, atât bărbatul de 69 de ani, dar şi doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toţi suferind arsuri la nivelul feţei, membre şi corp”, a mai precizat sursa citată. 

ADVERTISING

ISU Argeș a transmis că „paramedicii SMURD au monitorizat şi transportă la spital doi minori cu vârstele de aproximativ 14, respectiv 15 ani, care au suferit arsuri pe corp”.

Cea de-a treia victimă, un adult, a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. 

La faţa locului, s-a deplasat şi grupa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, în vederea efectuării cercetărilor.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇