Evacuare într-o comună din Argeș, după ce o conductă de gaz a fost spartă în timpul unor lucrări

Evacuare într-o comună din Argeș, după ce o conductă de gaz a fost spartă în timpul unor lucrări
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate după ce o conductă de gaz a fost spartă în timpul unor lucrări, în judeţul Argeş, iar traficul rutier a fost oprit în zonă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a anunţat că pompierii intervin marţi, pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor în cazul unei conducte de gaz care a fost spartă în timpul unor lucrări în comuna Bascov.

La faţa locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD, fiind anunţat şi distribuitorul de gaz. 

ADVERTISING

„Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere şi s-a oprit traficul în zonă. Până în momentul de faţă, aproximativ 120 de persoane au fost evacuate”, a precizat ISU Argeş.

Sursa citată a menţionat că apoi a fost oprită furnizarea gazelor pe conductă, iar apoi au fost făcute măsurători în apropierea avariei şi nivelul concentraţiei de gaze era de 0%.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇