Festivalul SAGA de pe Arena Naţională a însemnat multă distracţie, dar, din păcate, şi droguri, şi moarte.
Doi tineri au murit, iar alții sunt în stare critică la spital, după ce şi-ar fi injectat droguri la festivalul din Sectorul 2 al Capitalei.
Despre prima victimă am aflat încă de sâmbătă. Este vorba despre un bărbat de 25 de ani din Republica Moldova, care a murit vineri noapte, în ambulanţă, în drum spre spital.
La câteva ore după, medicii au constatat decesul unui al doilea tânăr dintre cei care au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost adus un tânăr la spitalul Sf. Pantelimon, a fost intubat în prespital. S-au continuat manevrele de resuscitare, dar a intervenit decesul și a fost preluat de INML. A mai fost adus un tânăr în stare generală acceptabilă, care a refuzat internarea și a plecat”, a declarat managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, duminică, la Realitatea PLUS.
Însă mai sunt şi alţi tineri care au ajuns în stare gravă şi se luptă pentru viaţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Surse medicale vorbesc despre încă 2 sau chiar 5 tineri aflaţi în această situaţie. Toţi au fost testaţi pozitiv la droguri.
Doar în prima noapte de concerte, polițiștii au prins 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise.
SAGA Festival a început vineri pe Arena Națională și ține tot weekendul. Organizatori festivalului spun, într-un comunicat, că siguranța participanților este cea mai importantă: "Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constantă pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezentă la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise."
Se pare că nu a fost de ajuns.