Doi slovaci care au vândut droguri de 22 de milioane de euro au fost prinși la Satu Mare

Doi slovaci care au vândut droguri de 22 de milioane de euro au fost prinși la Satu Mare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au reţinut, în incinta unui hotel din municipiul Satu Mare, doi slovaci urmăriţi internaţional pentru participare la un grup infracţional organizat şi trafic ilicit de droguri de mare risc.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de IGPR, cei doi se sustrăgeau arestării preventive pentru comiterea infracţiunilor de apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri.

Ei sunt cercetaţi şi într-un alt dosar penal instrumentat de autorităţile slovace, pentru planificarea unui omor la comandă (faptă neconsumată).

ADVERTISING

Începând cu anul 2015, cei doi ar fi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu alte persoane, prin intermediul căruia ar fi produs şi vândut droguri de mare risc, în valoare de peste 22 de milioane de euro.

Datele furnizate de FAST Slovacia (Fugitive Active Search Teams) au arătat că bărbaţii sunt deosebit de violenţi, posibil înarmaţi, existând informaţii că ar fi trecut frontiera în România în mod fraudulos.

Asupra celor doi cetăţeni slovaci, pentru care a fost declanşată procedura de predare în favoarea autorităţilor slovace, au fost găsite acte de identitate falsificate şi arme albe. Persoanele au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Curţii de Apel Oradea, acestea fiind arestate preventiv, pentru 30 de zile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇