Cum s-a transformat prăbușirea unui ghețar într-un zid ucigaș de noroi: Un expert explică dezastrul din Himalaya

Cum s-a transformat prăbușirea unui ghețar într-un zid ucigaș de noroi: Un expert explică dezastrul din Himalaya
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Prăbușirea unui ghețar din Himalaya a creat un val devastator de apă, noroi și resturi care a măturat o vale din Nepal, lăsând în urmă sute de morți și alte sute de persoane dispărute. Cum a fost posibilă această catastrofă?

Stuart Dunning, profesor de geomorfologie aplicată, studiază reducerea riscului de dezastre în zonele montane înalte și a analizat în detaliu dezastrul de la Chamoli din 2021, un eveniment asemănător cu cel din Nepal. El face parte dintr-un grup informal de peste 50 de experți internaționali care își unesc cunoștințele pentru a oferi analize rapide ale unor astfel de evenimente.

Dunning a explicat pentru The Conversation aspectele științifice ale acestui eveniment, arătând totodată la ce ne putem aștepta în viitor.

Trei ipoteze pentru catastrofa din Nepal

Experții încă încearcă să descifreze succesiunea exactă a evenimentelor care au antrenat o cantitate atât de mare de resturi și apă în aval. Există mai multe ipoteze, arată Dunning:

  • o alunecare masivă de teren (din roca de bază) a antrenat ghețarul odată cu ea.
  • o alunecare de rocă a destabilizat ghețarul, iar acesta s-a prăbușit la scurt timp după aceea.
  • ghețarul s-a prăbușit primul, antrenând ulterior prăbușirea rocii de deasupra.
ADVERTISING

Cea mai bună descriere a dezastrului este aceea a unei avalanșe mixte de rocă și gheață, declanșată la o altitudine de aproximativ 4.800 de metri, care a parcurs o diferență de nivel de peste 1.200 de metri, consideră profesorul.

Succesiunea evenimentelor

Cantitatea de gheață implicată în prăbușirea inițială – la care s-a adăugat, probabil, gheață antrenată ulterior – a fost suficientă pentru a genera apa necesară transformării masei în mișcare într-un flux devastator de resturi, cu o rază mare de propagare. Un astfel de fenomen e mult mai distructiv decât o avalanșă uscată de rocă.

Fluxul s-a deplasat de-a lungul cursului râului, acumulând astfel apă. Pe parcurs, acesta a erodat atât fundul văii, cât și versanții acesteia. Materialul acumulat s-a depus în aval, explică Dunning.

Ceea ce s-a petrecut acolo e greu de descris. Nici experții nu știu cum ar putea fi catalogat acest eveniment - inundație catastrofală provocată de revărsarea unui lac glaciar, o alunecare de teren, o avalanșă de gheață. Grupul de peste 50 de experți în domeniul riscurilor naturale din care face parte Stuart Dunning încă dezbate modul în care ar trebui denumit acest fenomen.

ADVERTISING

Este ușor de înțeles de ce primele relatări au presupus că este vorba despre o inundație cauzată de revărsarea unui lac glaciar (cunoscută sub acronimul GLOF), întrucât aceasta este, probabil, cea mai cunoscută sursă a unor astfel de cascade de fenomene. Totuși, în acest caz, nu a existat niciun lac.

Deocamdată, profesorul numește întregul eveniment o cascadă de riscuri sau un lanț de procese. Totul a început cu o alunecare de teren care a antrenat volume incerte de rocă și gheață. Cea mai mare parte a gheții s-a topit în urma fragmentării și a căldurii generate prin frecare. "În alte cazuri similare, am descoperit în depozite fragmente de gheață rotunjite, care fuseseră transportate pe parcursul fenomenului și s-au topit abia ulterior", a spus el.

De ce a fost acest dezastru atât de letal

Evenimentele se transformă în dezastre atunci când depășesc capacitatea noastră de a le face față. Puține lucruri ar fi putut rezista în fața unui asemenea val de noroi, roci și apă care se deplasa cu o asemenea viteză. Tot ce se afla pe fundul văii sau pe versanții inferiori, pe măsură ce masa de materiale se revărsa în curbele traseului, era expus riscului.

ADVERTISING

Avalanșele de rocă au loc frecvent deasupra ghețarilor din Alaska. Unele parcurg câțiva kilometri. Diferența este că acestea nu se transformă complet într-o masă fluidă, iar așezările umane nu se află imediat în aval de ele. În Himalaya, însă, ghețarii abrupți și în retragere nu sunt departe de comunități.

Ce ne pot spune imaginile din satelit

Datele din satelit sunt adesea actualizate zilnic, astfel că pot fi identificate riscuri secundare, precum acumularea de apă în spatele unor blocaje de resturi, ceea ce ar putea declanșa noi inundații bruște) sau prezența unor mase mari de materiale cu aspect instabil.

Combinația dintre datele colectate la sol (fotografii, înregistrări video) și datele seismice permite măsurarea vitezei de deplasare, adâncimii și conținutului de apă al fenomenului. Aceste informații sunt apoi coroborate cu datele din satelit, care acoperă zone extinse.

Nu doar schimbările climatice sunt de vină

În general, gheața se subțiază și se retrage. Efectul acestui proces în regiunea Himalaya este apariția lacurilor glaciare (care nu au reprezentat o problemă în cazul acestui eveniment) și a versanților adesea instabili. Situația e agravată de dezghețarea permafrostului, descris uneori drept „liantul” care menține coeziunea rocii de bază.

Așadar, schimbările climatice joacă un rol – poate unul tot mai important – alături de alți factori favorizanți, precum degradarea rocii în urma cutremurelor sau înălțarea munților, pe care gravitația tinde să-i prăbușească. Iar aceste evenimente au consecințe devastatoare tocmai pentru că numărul persoanelor care trăiesc în aceste zone este mai mare ca oricând în istorie.

"Deși se raportează tot mai multe astfel de lanțuri de fenomene periculoase, trebuie reținut că evenimentele extreme sunt, prin definiție, rare; datele istorice de care dispunem nu sunt întotdeauna suficiente pentru a afirma cu certitudine absolută că am depășit un prag critic și că ne vom confrunta cu mai multe dezastre de acest tip sau chiar de o amploare și mai mare", subliniază Dunning.

De ce nu a putut fi prevenită catastrofa

Este mai dificil să reduci riscul asociat unei cascade de fenomene declanșate de o alunecare de teren decât, de pildă, riscul unei inundații provocate de revărsarea bruscă a unui lac glaciar (GLOF), a spus profesorul. În cazul unei astfel de revărsări, experții știu unde se află sursa inundației și cunosc, în linii mari, volumul de apă, astfel încât pot realiza modele și hărți prealabile ale traseului probabil al viiturii.

Există mii de versanți de acest tip în regiune, ceea ce face monitorizarea și prognozarea extrem de dificile. Până în prezent, specialiștii nu au detectat semne prevestitoare evidente.

"Nepalezii au făcut tot ce le-a stat în putință. Exista un dispozitiv de măsurare care capta fluxul din mai multe văi – pur și simplu nu poți monitoriza fiecare curs de apă în parte. Din câte știu, atunci când s-a observat creșterea rapidă a nivelului apei, au fost transmise avertizări", a spus Dunning.

"Aici intervine importanța modului în care vom acționa pe viitor. În cazul unui cutremur, recomandarea este 'lasă-te la pământ, adăpostește-te și protejează-te'. Dar ce faci în cazul acestor evenimente? Unii oameni vor avea la dispoziție câteva minute, alții câteva ore. Unii ar trebui pur și simplu să ajungă într-o clădire înaltă din beton, în timp ce pentru alții o clădire din apropiere nu ar fi sigură, iar soluția ar fi să urce spre zone mai înalte. Așadar, recomandările sunt complexe și trebuie adaptate situației specifice a celor aflați cel mai aproape de pericol", a explicat el.

Ce se poate face de acum încolo

Un lucru care ar putea fi făcut este prelungirea intervalului de timp pe care oamenii îl au la dispoziție pentru a acționa. „Zgomotul” seismic se poate propaga pe suprafețe vaste. "Prin urmare, se depun eforturi pentru a interpreta aceste semnale cât mai rapid posibil, astfel încât să putem distinge între cutremure și alunecări de teren – știind totodată că și inundația în sine generează semnale seismice", a menționat Dunning.

Alte măsuri ar putea fi monitorizarea la fața locului și colaborarea cu populațiile expuse riscurilor. Dar în cele din urmă trebuie, de asemenea, să acceptăm că există zone pur și simplu prea periculoase pentru a fi locuite, subliniază profesorul.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google