Președintele Nicușor Dan nu a explicat cu ce așteptări a fost la summit-ul arctic și cu ce rezultate s-a întors. Se înțelege că un președinte fără guvern s-a dus în Finlanda să cumpere relevanță externă.
România este singurul stat care nu face parte din regiunea nordică sau baltică (în afara Germaniei) prezent la nivel de șef de stat în fotografia finală a summit-ului arctic.
Președintele Nicușor Dan și-a justificat prezența la această reuniune explicând că România este „o țară importantă pe Flancul estic”, care e amenințată în mod similar cu statele din proximitatea Flancului Arctic, fiindcă „Rusia este în spatele acestor amenințări”: „legătura dintre regiunea arctică, Marea Baltică și Marea Neagră este tot mai evidentă”.
Summit-ul a avut loc la Rovaniemi, cunoscut ca orașul lui Moș Crăciun, și s-a încheiat cu o Declarație comună a statelor participante (Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Germania, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia), în care cele 12 țări subliniază „importanța strategică pentru securitatea și prosperitatea euroatlantică”, dar și „intensificarea competiției dintre marile puteri” în această regiune.
Rusia, China și Statele Unite se bat pentru influență în această parte a lumii, mai ales că Arctica a devenit deja un culoar de transport maritim, pe care Beijingul îl folosește pentru a evita blocajele din Orientul Mijlociu.
Topirea calotei nordice ar putea scurta drumul dintre Asia și Europa cu circa 40 de zile, dar traseul e controlat de Rusia și destul de dificil, pentru că navigația se face prin zone cu gheață, uneori fără GPS, care nu funcționează prea bine în zona latitudinilor nordice.
Ce caută România în Formatul Arctic
(1) Președintele Nicușor Dan încearcă să găsească legături între Marea Neagră și zona arctică. În termeni de amenințări strategice ar putea fi destule elemente comune, dar în vreme ce Marea Neagră este un spațiu de interes regional, o mare închisă cu cheile în buzunarele Turciei, Arctica are mize globale. Aici Rusia și Statele Unite își dispută influența, de aceea Donald Trump a spus de mai multe ori că vrea să anexeze Groenlanda, care e teritoriu autonom în cadrul Danemarcei, unde China are ambiții serioase și avantaje în procesarea pământurilor rare, uraniului și zincului;
(2) România se teme să nu fie exclusă din locul în care se scrie agenda viitorului, de aceea, prezența în Finlanda poate fi semnificativă, chiar dacă nu e substanțială. În Arctica va fi „frontiera strategică a UE”, după cum spun analiștii de la Centrum für Europäische Politik, fără nicio simetrie, însă, cu Marea Neagră. Bucureștiul încearcă să se agațe de un tren care e deja în viteză;
(3) deplasarea președintelui la Rovaniemi nu poate fi o evadare din Est, ci mai degrabă o investiție pentru a căpăta relevanță într-un club nordic care generează o agendă pe termen lung, în vreme ce la București de patru luni președintele nu a reușit să nominalizeze un premier, după cele două eșecuri anterioare (Eugen Tomac și Adrian Veștea).
Ce poate învăța România de la Finlanda în materie de Apărare
Președintele Nicușor Dan a fost impresionat de baza aeriană Lapland de la Rovaniemi și a spus că a văzut „ce înseamnă să păzești în fiecare zi extremitatea nordică a NATO”.
Dacă a plecat din Finlanda cu impresii bune, poate va încerca să schimbe câte ceva și în filosofia militară națională, pentru că, deși România cheltuie mai mult pentru Apărare decât Finlanda, statul nordic are un tablou defensiv mult mai solid. Există cel puțin trei lucruri care nu pot fi cumpărare și care fac din Finlanda un stat puternic:
1) societatea ca sistem de apărare (900.000 de rezerviști față de 55.000 în România);
2) coerență doctrinară aplicată de decenii;
3) capacitatea statului de a funcționa eficient
Finlanda are 1.340 de kilometri de graniță terestră cu Rusia, România are doar o frontieră maritimă de 650 de kilometri cu peninsula Crimeea, anexată de ruși în 2014.
Doctrina de apărare adoptată de Helsinki este „Securitatea comprehensivă”, adică apărarea nu e doar sarcina Armatei, ci a întregii societăți. La Helsinki, de pildă, sunt mai multe adăposturi decât locuitori, iar toată țara are peste 50.000 de adăposturi antiaeriene și antiatomice, care pot adăposti 4,4 milioane de oameni.
În România sunt în jur de 5.000 de adăposturi, majoritatea neutilate și neigienizate.
Armata finlandeză are circa 24.000 de militari profesioniști, la care se adaugă în jur de 25.000 de recruți anual (la o populație de 5,5 milioane de locuitori), un efectiv de război de 280.000 și 900.000 de rezerviști bine instruiți între18 și 65 de ani.
România are între 70.000 și 90.000 de militari profesioniști și circa 55.000 de rezerviști, relativ neantrenați (la o populație de 19 milioane de locuitori). Bugetul apărării este de 6,5 miliarde de euro în Finlanda (circa 2,3% din PIB) față de 9,8 miliarde de euro (2,8% din PIB), în România.
Întâlnire cu Friedrich Merz în Finlanda
Președintele nu a explicat cu ce așteptări a fost la summit-ul arctic și cu ce rezultate s-a întors. Declarația Finală a reuniunii nu menționează (bineînțeles) nici România, nici Marea Neagră.
Se înțelege că un președinte fără guvern s-a dus în Finlanda să cumpere relevanță externă. Întâlnirea cu Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, în marginea summit-ului, i-a dat lui Nicușor Dan ocazia să insiste pentru întărirea Flancului Sudic, pentru sprijinirea Republicii Moldova și pentru mai multe investiții în industria de apărare autohtonă.
Probabil că Nicușor Dan a plecat cu mâna goală de la summit-ul arctic, ar putea fi, însă, inspirat să dea relevanță României, să organizeze, spre exemplu, un summit al Mării Negre la Constanța. În fond, România construiește cea mai mare bază NATO pe malul mării, a devenit centru logistic pentru Ucraina, are de apărat Neptun Deep, Delta Dunării și Republica Moldova.
