Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, la Strasbourg, ca Uniunea Europeană să deschidă calea pentru ca Canada să devină primul „membru asociat” al blocului comunitar.
Anunțul, făcut în prezența premierului canadian Mark Carney, vine după ce Ottawa a anunțat că vrea să construiască o alianță economică și de securitate „unică” cu Europa, într-un moment în care relațiile Canadei cu Statele Unite sunt tot mai tensionate, scrie Reuters.
Propunerea Ursulei von der Leyen a fost primită cu aplauze în picioare în Parlamentul European, potrivit The Guardian. Statutul de „membru asociat” nu există însă în prezent în tratatele UE, iar forma concretă a unei asemenea relații urmează să fie discutată.
„Nu putem merge singuri”
În discursul său de miercuri privind starea Uniunii, Ursula von der Leyen a legat apropierea de Canada de schimbările profunde din ordinea economică și geopolitică mondială.
Referindu-se la noile acorduri comerciale ale UE cu Australia, India, Mercosur, Mexic și Indonezia, ea a susținut că Europa trebuie să-și diversifice parteneriatele și să nu depindă exclusiv de vechiul sistem internațional.
„În această epocă a momentelor de cotitură, prosperitatea și securitatea noastră nu vor fi construite doar acasă”, a spus von der Leyen.
Ea a continuat, într-un pasaj care poate fi interpretat și în contextul politicii comerciale a administrației Donald Trump:
„Aceste parteneriate sunt o alegere strategică pentru Europa, dar răspund și fracturării sistemului internațional bazat pe reguli. Pentru unii, răspunsul este să meargă singuri. Dar pentru noi aceasta nu este o opțiune.
Europa va conduce întotdeauna atunci când vine vorba despre apărarea sistemului bazat pe reguli. Dar nu ne mai putem baza pe acesta ca fiind singura modalitate de a ne proteja interesele și nici nu putem presupune că regulile sale ne vor proteja de amenințările complexe cu care ne confruntăm.
În această nouă lume, trebuie să ne regândim urgent parteneriatele și să construim coaliții globale pentru reziliența și democrațiile noastre.”
„Canada și Europa cred în democrație”
Von der Leyen i s-a adresat direct lui Mark Carney, aflat în Parlamentul European în calitate de invitat de onoare, și a prezentat prezența acestuia drept un simbol al relației dintre Europa și Canada.
„Mark, Europa și Canada cred în democrație. Această putere nu aparține celor mai puternici, celor mai bogați și celor mai vocali, ci tuturor dintre noi. Democrațiile au libertatea de a alege cu cine să lucreze. Așadar, ne unim forțele în mod voluntar.”
Şefa Comisiei Europene a spus că UE dorește să ducă relația cu Ottawa „la cel mai înalt nivel posibil”.
„Vom lucra împreună pentru a deschide calea în aşa fel încât Canada să devină primul membru asociat al Uniunii Europene.”
Ea a subliniat că apropierea nu este îndreptată împotriva unei alte țări. „Acesta nu este un parteneriat împotriva altcuiva. Ci pentru forța noastră comună.”
Carney: Canada își diversifică parteneriatele
Declarațiile Ursulei von der Leyen vin la o zi după discursul lui Mark Carney de la primul Summit pentru Investiții din Canada, unde premierul a vorbit despre necesitatea ca țara sa să-și consolideze economia internă și să-și diversifice parteneriatele externe.
„Lumea s-a schimbat. Canada a recunoscut această schimbare din timp și a acționat. Ne construim forța acasă și ne diversificăm parteneriatele în străinătate”, a declarat Carney.
Premierul canadian a anunțat că Ottawa va începe în octombrie discuțiile cu UE pentru construirea unei „alianțe economice și de securitate unice”. Canada este deja singura țară non-europeană care participă la SAFE, inițiativa UE privind achizițiile din domeniul apărării.
Carney a legat această strategie de ceea ce numește autonomia strategică a Canadei. „Obiectivul nostru principal cu toate aceste parteneriate este să ne creștem autonomia strategică. Pentru că trăim într-o lume în care integrarea a fost transformată într-o armă. Pentru că o țară care nu își poate asigura hrana, energia sau apărarea nu este cu adevărat suverană.”
Mesaj către SUA: Vom fi întotdeauna vecini
În pofida apropierii de Europa, Carney a subliniat că Ottawa nu renunță la relația cu Washingtonul.
„Iar prietenilor noștri americani le spun următoarele: vom fi întotdeauna vecini, iar Canada va rămâne cel mai important partener al Statelor Unite în multe domenii-cheie. La urma urmei, chiar și în perioadele de dezacord din lunga noastră istorie, am păstrat întotdeauna legături strânse. Aceste relații funcționează atunci când ne implicăm ca adevărați parteneri, care își respectă reciproc tradițiile și suveranitatea.”
Apropierea de UE are loc în contextul deteriorării relațiilor comerciale dintre Canada și administrația Trump. Carney a descris schimbările din economia mondială drept o situație în care „integrarea economică este transformată într-o armă”, iar tarifele sunt folosite ca instrument de presiune.
În relația cu UE, cele două părți au deja un acord comercial amplu, CETA, precum și cooperări în domenii precum materiile prime, cercetarea, tehnologia digitală și apărarea.
Vizita lui Carney la Strasbourg marchează însă o încercare de a duce relația la un nivel strategic mai apropiat, într-o perioadă în care atât Canada, cât și UE își reevaluează parteneriatele economice și de securitate.
B.B.
