Coreea de Nord închide ambasade din întreaga lume. Ar putea fi una dintre cele mai mari schimbări de politică externă din ultimele decenii

Coreea de Nord închide ambasade din întreaga lume. Ar putea fi una dintre cele mai mari schimbări de politică externă din ultimele decenii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coreea de Nord este pregătită să închidă numeroase ambasade, inclusiv în Spania, Hong Kong şi mai multe ţări din Africa, într-o mişcare care ar putea duce la închiderea a aproape 25% din misiunile Phenianului în întreaga lume.

Decizia e un semn că ţara izolată are probleme în a obţine bani în străinătate din cauza sancţiunilor internaţionale, a declarat, marţi, Ministerul sud-coreean al Unificării, transmite Reuters.

Luni, mass-media de stat nord-coreeană KCNA a declarat că ambasadorii ţării au făcut vizite de "adio" liderilor din Angola şi Uganda săptămâna trecută, iar mass-media locală din ambele ţări africane a raportat închiderea ambasadelor în aceste ţări.

ADVERTISING

Atât Angola, cât şi Uganda au creat legături de prietenie cu Coreea de Nord încă din anii 1970, menţinând cooperarea militară şi oferind surse rare de valută străină, cum ar fi proiectele de construcţie de statui.

Închiderea ambasadelor pregăteşte terenul pentru ceea ce ar putea fi "una dintre cele mai mari schimbări de politică externă din ultimele decenii", cu implicaţii pentru angajamentul diplomatic, activitatea umanitară în ţara izolată, precum şi pentru capacitatea de a genera venituri ilicite, a scris Chad O'Carroll, fondatorul site-ului NK Pro, axat pe Coreea de Nord.

ADVERTISING

Misiunile se închid probabil din cauza sancţiunilor internaţionale, a tendinţei de dezangajare a Phenianului la nivel mondial şi a slăbirii economiei nord-coreene, scrie el într-un raport de miercuri.

Ministerul Unificării de la Seul, care se ocupă de afacerile intercoreene, a declarat că retragerea reflectă impactul sancţiunilor internaţionale menite să reducă finanţarea programelor nucleare şi de rachete ale Nordului.

"Se pare că se retrag deoarece afacerile lor de câştiguri în valută s-au poticnit din cauza întăririi sancţiunilor de către comunitatea internaţională, ceea ce face dificilă menţinerea ambasadelor în continuare", arată ministerul într-o declaraţie.

ADVERTISING

"Acest lucru poate fi un semn al situaţiei economice dificile a Coreei de Nord, dacă este greu să menţii chiar şi relaţii diplomatice minime cu ţări tradiţional prietene", a mai transmis ministerul.

Coreea de Nord are relaţii oficiale cu 159 de ţări, dar avea 53 de misiuni diplomatice în străinătate, inclusiv trei consulate şi trei birouri de reprezentare, până când s-a retras din Angola şi Uganda, potrivit ministerului.

Coreea de Nord îşi va închide, de asemenea, ambasada din Spania, iar misiunea sa din Italia se va ocupa de afacerile din ţara vecină, a relatat agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇