Un copil din Ploieşti a ajuns la spital cu traumatism cranian, după o bătaie la școală

Un copil din Ploieşti a ajuns la spital cu traumatism cranian, după o bătaie la școală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un copil de 9 ani a ajuns, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, cu traumatism cranian minor, după ce a fost implicat într-un conflict cu un alt elev la şcoală, în timpul pauzei dintre orele de curs.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi că în incinta unei şcoli ar fi avut loc o agresiune fizică între doi minori.

Din primele verificări a reieşit că, în pauza dintre orele de curs, în timp ce se jucau, doi elevi de 9 ani s-ar fi lovit reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la o unitate medicală.

ADVERTISING

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇