Le turnăm copiilor în cap prea multă informație pe care oricum o au în telefon. Nu de ea au nevoie, ci de experiențe de viață, de trăiri, de conștientizări, de socializare, spune prof. Violeta Dascălu, fosta directoare a Școlii Ferdinand din Capitală.
Este unul dintre motivele pentru care, spune prof. Dascălu într-un interviu acordat SpotMedia.ro, pe lângă schimbarea structurii anului școlar, ar fi necesară scuturarea programelor și a planurilor cadru, prea încărcate.
Prof. Violeta Dascălu a analizat pe larg planurile anunțate de ministrul Educației, inclusiv în privința evaluărilor standardizate, dar și a admiterii în licee. Ceea ce trebuie schimbat este inclusiv modul de predare.
Pe de-o parte, „lumea în care noi trăim nu e fracționată, nu e împărțită pe științe. De ce copilul trebuie învățat să o privească fracționat, de ce să nu aibă o privire globală asupra fenomenelor?”
Dar e mai mult decât atât: „sunt foarte puțini profesorii pe care îi ținem minte. Câțiva ne-au marcat pentru că au reușit să se conecteze cu noi, copiii, și învățam cu bucurie de dragul lor. Știau să ne facă curioși, spunându-ne câte o poveste care rămânea în mintea noastră”.
Violeta Dascălu este profesoară de geografie și franceză și 30 de ani cariera domniei sale a fost legată de la Școala "Ferdinand" din București. Două decenii a condus-o, ca directoare adjunctă, apoi directoare, și a reușit să o transforme într-una dintre cele mai dorite nu numai din Sectorul 2, ci și din Capitală, tocmai pentru viziunea dedicată nevoilor copiilor pe care a pus-o în practică, fiind în același timp mentor pentru generații de dascăli din școală și nu numai. În 2017, a primit din partea Ambasadei SUA la București premiul "Femei Curajoase".
Avem o nouă structură a anului școlar, cu cinci module și o mică prelungire, mai mult teoretică. Este o schimbare benefică pentru elev?
Da, cred că este bine pentru copii.
După o lună și jumătate de școală, copilul are nevoie de un respiro. Și cât timp foarte multe țări au probat acest tip de împărțire a anului școlar, nu văd de ce ne îngrijorăm.
Vacanța de vară rămâne însă prea mare. Părinții nu au trei luni de concediu și mulți dintre ei nici posibilități economice de a ține copiii ocupați toată vacanța. Iar noua structură nu rezolvă asta.
Ar trebui să crească numărul zilelor de școală?
Eu cred că da. Copiii ar avea timp să meargă în alt ritm, iar profesorii să nu mai aibă probleme cu planificarea materiei pentru a o termina până la finalul anului.
Programa e foarte încărcată pentru fiecare vârstă și ar trebui „scuturată”, la fel planurile-cadru. Să sperăm că va urma și asta după acomodarea cu noua structură.
Ce ar trebui scuturat?
La planurile cadru ar trebui umblat la numărul de ore, care acum sunt foarte multe, cel puțin la gimnaziu și liceu. Și ar trebui regândite transversal. Nu e neapărat să faci numai istorie, numai geografie, ci să le vezi în context larg, ceea ce ar duce și la reducerea numărului de ore.
De ce trebuie să am și educație financiară, și educație civică etc? De ce nu le facem în module, într-un an de zile? Îmi propun ca în clasa a VII-a, să zicem, să merg pe zona socială sau pe dezvoltarea unor abilitați de viață.
Nu prea sunt profesori pentru asemenea discipline specifice. Educație financiară nu poate să o facă oricine. Nu le pui în brațe un manual profesorilor și hai, predați! Pentru o educație de calitate începi cu pregătirea cadrelor didactice.
Dar pentru predare transversală, transdisciplinară - prevăzută demult de Legea Educației Naționale (LEN) – avem profesori?
Este prevăzută, dar a rămas pe hârtie. Unele școli private mai curajoase au reușit excepțional. Cu programa și planurile cadru de acum așa reușesc să predea. Deci se poate.
Chiar dacă profesorii nu sunt specializați ca să privească lucrurile așa, ei pot fi pregătiți, pot învață: uite, așa se predau științele, de exemplu.
Și câți credeți că ar fi dispuși să învețe?
Probabil că vor exista și profesori cărora le va fi greu. Schimbările sunt în general privite cu teamă. Dar vorbim despre niște oameni care au absolvit niște școli, au o anumită experiență, de ce să nu reușească?
E posibil să nu fie totul excepțional de la început, dar trebuie să începem de undeva.
Eu am văzut exemplul unor școli, chiar defavorizate, din mediul rural, care au avut ajutorul Teach for Romania, unde pregătesc profesorii altfel, adică o formare consistentă într-o vară.
Am văzut cum lucrează apoi acești oameni cu copiii. Au demonstrat că se poate.
De ce un profesor de geografie, ca să dau exemplul specialității mele, să nu poată preda științe? Lumea în care noi trăim nu e fracționată, nu e împărțită pe științe. De ce copilul trebuie învățat să o privească fracționat, de ce să nu aibă o privire globală asupra fenomenelor, legilor naturii?
Cu atât mai mult cu cât noi „am reușit” să dezechilibrăm Planeta și ar trebui să salvăm ce se poate salva și să nu mai repetăm greșelile.
Cum ar arăta o asemenea predare transversală?
Am avut un opțional care se numea „Școli verzi” în care făceam de toate. De exemplu: să vorbim despre fructe. Ce fructe știți voi? Banana de unde vine? Portocala de unde vine? Geografie. Mergeam la piață și vedeam cum e cu cântărirea, cu restul la bani, pentru matematică. Aceste exemple au fost învățare pe viu pentru elevi.
Mai există o discuție lansată de ministrul Educației: renunțarea la teze și introducerea evaluărilor standardizate, corectate de alți profesori decât cei de la clasă, una la începutul și una la finalul anului școlar. E bine, e rău?
E foarte bine că apar evaluări standardizate. Noi nu avem o imagine a educației.
Mă uitam la noi, deși eram profesori de aceeași specialitate, subiectele arătau diferit, tezele arătau diferit, notarea era diferită, în funcție de nivelul clasei. Nu mai discut de mediul rural, care e Cenușăreasa educației.
Eu nici nu le-aș da la corectat profesorilor, ci le-aș face online pe toate. Spre asta ar trebui să tindem.
Ca să poți da testul online și ca să poată fi corectat online, nu e necesară și o regândire a conținutului evaluării? Să dispară celebrele compuneri, eseuri, a căror corectare implică un imens subiectivism.
Sigur că da. Noi dăm teste PISA, știm cum sunt concepute. E greu să le concepi așa de la început, pentru că nu se predau așa, însă ar trebui să începem.
Ar ajunge două evaluări standardizate pe an?
Aș mai da o evaluare și în timpul anului școlar, ca să poți remedia dacă apar probleme pe parcurs.
În alte sisteme din Europa, la mijlocul anului școlar are loc o întâlnire în care profesorul îi explică părintelui stadiul copilului, ce și unde ar trebui îmbunătățit.
Iar copilul nu este evaluat doar pentru cunoștințele acumulate la școală, ci și pentru competențele lui sociale, de exemplu, capacitatea de a lucra în echipă, comportament față de colegi, vocabular.
Și sigur că trebuie să existe niște standarde pe niveluri. Câte cuvinte trebuie să știe un copil la sfârșitul clasei a V-a? Așa ai o imagine clară.
Nu cred că se va rămâne doar la cele două evaluări. Profesorul este responsabil de rezultate, știe ce îl așteaptă la finalul anului și atunci la sfârșit de capitol sau de modul ar trebui să verifice cum stau copiii, cu un test după modelul celui standardizat.
Aceste măsuri ar putea responsabiliza mai mult profesorii. Rezultatul elevilor la evaluarea standardizată ar trebui inclus în evaluarea profesorilor. Și acolo trebuie umblat.
Asta ar elimina natural niște oameni care nu performează. Și nu mă refer neapărat la ideea de a da olimpici pe bandă rulantă. Copiii geniali sunt rari.
Mă refer la performanța de a duce la bun sfârșit un an școlar, de a parcurge tot ce ține de învățare în mod real. Ceea ce ar trebui să rezolve problema alfabetizării funcționale.
O evaluare standardizată la finalul fiecărui modul ar fi prea mult?
Da, pentru că de multe ori venirea unei vacanțe nu coincide cu terminarea unui anumit segment din programa școlară, cu sfârșitul unui capitol sau două. Nu dai un test la mijloc.
Poate fi externalizată conceperea acestor evaluări standardizate?
Nu văd de ce ne-am teme de asta. Școala „Ferdinand” a fost în primul grup de 40 de școli care a aplicat, în 2018, chestionarul standardizat online cu privire la „Starea de bine din școală”, pentru părinți, profesori și elevi.
Chestionarul a fost conceput gratuit de specialiști în evaluare cu multă experiență, dintr-o firma privată. Totul a fost în regulă și foarte util, am știut unde trebuie îmbunătățit.
O altă discuție este despre revenirea la posibilitatea liceelor de a organiza examen de admitere cu independență totală în privința organizării și a subiectelor, anterior organizării evaluării naționale de la finalul clasei a VIII-a.
Admiterea la latitudinea liceelor nu mi se pare o idee bună. Dar nici acest examen de Evaluare Națională nu este cea mai buna soluție.
Psihologic, începutul adolescenței este o perioadă foarte grea pentru copil, iar examenele din această perioadă nu fac decât să-i tulbure și mai tare.
În statele vestice nu există examen de intrare în liceu. Există metode pe baza unor evaluări făcute serios de școli. Repet, făcute pe bune. Ele arată la ce este foarte bun copilul, ce înclinații are. Noi mai avem ceva până să ajungem acolo.
Exact de aceea și în condițiile în care toți vor la liceele de top din orașele lor, cum îi departajăm?
E posibil ca această evaluare standardizată să devină un instrument mai bun. Ne vom lămuri după câțiva ani. Dar evaluările vor fi în mod cert un indiciu.
De-a lungul timpului, am tot încercat variante, ar fi timpul să ne așezăm într-un flux de funcționare. Sigur că trebuie ne adaptăm la schimbările uluitoare, dar ele sunt mai ales în plan tehnologic. Ființa umană rămâne construită la fel, din punct de vedere fizic.
Copilul trebuie format în funcție de cât poate să ducă. Iar copiii de astăzi sunt epuizați. Ei nu mai au copilărie.
De vină e școala sau presiunea părinților?
Amândouă. Le turnăm copiilor în cap prea multă informație pe care oricum o au în telefon. Nu de ea au nevoie, ci de experiențe de viață, de trăiri, de conștientizări, de socializare.
Punem în fiecare manual capitole peste capitole pe care să le rețină, crezând că așa îi facem deștepți. Nu îi facem mai deștepți, ci mai anxioși. Acesta nu e un mod de a privi evoluția unui copil.
Obsesia memorării venită din școala făcută de părinți și profesori pe vremea când lumea arăta cu totul și cu totul altfel.
Sigur că și memorarea are ea rostul ei, trebuie antrenată, dar nu încărcată.
Unul dintre exercițiile pe care le-am făcut într-o formare organizată de Asociația pentru Valori în Educație a fost să povestesc despre o ora de curs memorabilă din școală. Și, dacă suntem cinstiți, recunoaștem că sunt foarte puțini profesorii pe care îi ținem minte.
Câțiva ne-au marcat pentru că au reușit să se conecteze cu noi, copiii, și învățam cu bucurie de dragul lor. Știau să ne facă curioși, spunându-ne câte o poveste, personală sau din cărți, care rămânea în mintea noastră.
Asta trebuie să aibă copilul la școală.
Mai intră în învățământ astfel de profesori cu vocație?
Eu cred că sunt foarte mulți tineri valoroși care ar dori să vină în educație, dar privesc cu reticență ce se întâmplă în sistem: cum ești suplinitor ani de zile, cât de greu te stabilizezi într-o școală ca să mergi cu aceiași copii până la capăt.
Da, este o problemă. Și ar trebui umblat și în sistemul universitar. Dacă facem schimbări, să le facem peste tot, nu doar cu module și eliminarea tezelor. Tot aud de masteratul didactic, prevăzut și el în LEN și rămas tot pe hârtie. Cred că va fi.
Dar este mai simplu și comod să păstrăm lucrurile cum sunt, mergem cu ce știm să facem, deranjul e prea mare și nu ne mai obosim.