Ciolacu îl avertizează pe Hurezeanu că „va pleca acasă”, după criticile la adresa lui Musk

Ciolacu îl avertizează pe Hurezeanu că „va pleca acasă”, după criticile la adresa lui Musk
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că ministrul de Externe Emil Hurezeanu ”va pleca acasă” dacă mai transmite mesaje către persoane private, cum au fost cele către Elon Musk, fără a se consulta cu prim-ministrul, deoarece face parte din Guvern.

”Am văzut și eu ceea ce a spus domnul ministrul Hurezeanu. Am văzut că domnul Hurezeanu a ieșit o dată și l-a certat pe domnul Elon Musk. Îl văd a doua oară că a ieșit, cred că astăzi, iarăși și l-a certat pe domnul Elon Musk. Îl anunț tot la dumneavoastră la televiziune, fiindcă n-am apucat la ședința de guvern, îl anunț pe domnul Hurezeanu că de acum când iese pe X sau pe Twitter, în România este o administrație așezată, iar dânsul reprezintă Guvernul României, Guvernul României este condus de Marcel Ciolacu.

Îl anunț că din acest moment, chiar dacă politica externă este coordonată de președintele României, conform Constituției, dânsul face parte din Guvernul României, înainte de a mai face comentarii și de a mai da răspunsuri unor persoane - până la urmă domnul Elon Musk e o persoană privată, nu este diplomat și nu are carte de muncă în administrația Trump - să întrebe întâi și prim-ministrul și să hotărâm împreună”, a spus Ciolacu la România Tv, potrivit Agerpres.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Hurezeanu nu o să țină cont de dorința premierului, Ciolacu a spus: ”Atunci domnul Hurezeanu va pleca acasă, cum este normal în orice stat democratic, fiindcă, repet, Guvernul României este condus de Marcel Ciolacu”.

MAE i-a răspuns lui Musk pe X, după declarațiile despre Georgescu

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe i-a răspuns joi lui Elon Musk, la postarea acestuia de miercuri despre ancheta începută împotriva lui Călin Georgescu.

„Justiția română este independentă și nimeni nu este mai presus de lege. Sistemul judiciar trebuie să funcționeze liber de presiuni și imixtiuni. România este o democrație, un stat de drept, iar autoritățile române se concentrează pentru a asigura alegeri libere, corecte și transparente”, a replicat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, într-un răspuns pentru Elon Musk.

Miliardarul Elon Musk a distribuit, miercuri, din nou, informaţii eronate despre România.

Mai exact, de data aceasta, a reacționat pe X după ce candidatul pro-rus Călin Georgescu a fost ridicat de procurori și dus la audieri. Însă Musk susținea că Georgescu ”a fost arestat”.

"Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Acest lucru este aiurea", scria el pe X.

De fapt, Călin Georgescu a fost ridicat de poliţie şi dus la audieri, unde a dat răspunsuri procurorilor timp de 5 ore. Procurorii au emis un mandat de aducere, iar Georgescu a fost oprit în trafic și adus la Parchetul General. Imediat, echipa lui de campanie a făcut apel la americani.

Încă o critică a lui Hurezeanu la adresa lui Musk

De asemenea, la finalul săptămânii trecute, ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a spus că susținerea arătată de Elon Musk lui Călin Georgescu reprezintă o formă de amestec în alegerile interne ale unui alt stat.

„Elon Musk a început prin a posta în favoarea unui candidat de dreapta, extremă dreaptă, în Germania, liderul AFD-ului Alice Weidel. Chiar cu câteva săptămâni înainte de alegeri. Este un personaj foarte puternic, foarte imperativ, cu un rol important şi în constelaţia din jurul preşedintelui Trump.

Nu este un personaj oficial. Este creatorul acestor sisteme de comunicare care nu mai ţin cont de multă vreme de graniţe. El este un personaj foarte important, foarte influent, dar privat”, l-a descris Emil Hurezeanu. El a mai spus că mesajele lui Musk reprezintă „o formă de amestec în alegerile interne ale unui alt stat”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇