China a testat, miercuri, o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) echipată cu o ”ogivă falsă”, anunţă Ministerul Apărării, într-un comunicat neobişnuit, în contextul în care China vorbeşte rar despre lansările sale.
Este primul test de acest fel al Beijingului din ultimii mai mult de 40 de ani (cel mai recent e din 1980).
Niciun detaliu despre locul exact al căderii sau despre natura rachetei nu a fost dezvăluit, relatează AFP.
Ministerul nu spune nici dacă proiectilul a fost lansat de la bordul unui submarin sau de la sol.
Rachetele balistice intercontinentale sunt unele dintre cele mai puternice arme din lume şi pot transporta focoase nucleare.
Această lansare intervine în contextul unei rivalităţi cu americanii la Oceanul Pacific, unor tensiuni între Beijing şi Manila la Marea Chinei de Sud şi unei ostilităţi între autorităţile chineze şi cele din Taiwan, insulă pe care o revendică.
Program de antrenament de rutină
”Forţa Rachetelor Armatei Populare de Eliberare (armata chineză) a lansat cu succes, la 25 septembrie, la ora (locală) 8.44 (3.44, ora României) către apele internaţionale, la Oceanul Pacific, o rachetă balistică intercontinentală care transporta o ogivă falsă de antrenament. Ea a căzut cu precizie în zona maritimă prestabilită”, anunţă Ministerul chinez al Apărării.
”Această lansare de rachetă face parte din programul anual de antrenament de rutină al Forţelor Rachetelor. Ea a permis testarea eficientă a performanţelor armelor şi echipamentelor şi nivelul de pregătire a trupelor şi a atins obiectivul scontat”, precizează ministerul.
”Această lansare de rachetă face parte din programul anual de antrenament de rutină a Forţei Rachetelor” şi ”este conformă dreptului şi practicilor internaţionale şi nu vizează nicio ţară sau ţintă specifice”, adaugă ministerul.
”Este extrem de neobişnuit şi este probabil pentru prima oară de zeci de ani când asistăm la un test”, declară Ankit Panda, un cercetător de la Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională, un centru de reflecţie american.
Acest test ”arată probabil o modernizare nucleară în curs a Chinei, care se manifestă prin noi nevoi în privinţa testării”, adaugă el.
China s-a angajat să nu folosească niciodată primul o bombă nucleară, dacă nu este atacat cu acest tip de armament.
Rivalităţi cu SUA
Beijingul şi Washingtonul poartă o luptă intensă de influenţă la Oceanul Pacific.
Statele Unite trimit cu regularitate nave de război la marea Chinei de Sud cu scopul de a contracara pretenţiile teritoriale ale Beijingului, dar şi în apropierea Taiwanului, pentru a-i susţine pe liderii taiwanezi.
China consideră Insula Taiwan una dintre provinciile sale pe care nu a reuşit încă să le reunifice cu restul teritoriului chinez după sfârşitul Războiului Civil din 1949.
Relaţiile Beijingului cu Taipeiul sunt execrabile începând din 2016, când a fost aleasă preşedinte Tsai Ing-wen, succedată de Lai Ching-te, în mai 2024. Ambii sunt susţinătorii unor legături mai slabe între Taiwan şi China.
China şi-a modernizat amplu, în ultimele decenii, armata, iar bugetul său militar creşte an de an, odată cu creşterea economică, o putere militară percepută uneori cu suspiciune de către unii dintre vecinii săi asiatici.
Ministerul chinez al Apărării subliniază însă miercuri că ”ţările vizate” de lansare - adică aflate în apropiere sau pe traiectoria rachetei - au fost informate ”în avans”.