Cei trei frați din Hunedoara care au fost dați dispăruți au transmis un mesaj video. Cine sunt părinții lor

Cei trei frați din Hunedoara care au fost dați dispăruți au transmis un mesaj video. Cine sunt părinții lor

Cei trei fraţi daţi dispăruţi din locuinţa din Sântandrei, judeţul Hunedoara, apar într-o filmare în care se adresează mamei lor.

Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.

”15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine.

ADVERTISING

Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, în mesajul video.

EXCLUSIV. Mesaj de la copiii milionarului Adrian Marțian!

Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.

”Poliţiştii continuă activităţile de căutare, dar şi activităţile investigative în cadrul anchetei ce s-a declanşat cu privire la cei trei minori din localitatea Simeria. Aceste activităţi presupun şi audierea unor persoane ce au cunoştinţă despre acest caz, dar şi vizionarea imaginilor sau analiza altor aspecte care ţin de rezolvarea cât mai promptă şi eficientă a acestui caz, inclusiv a unui film ce a fost difuzat în spaţiul public şi care este analizat de către colegii mei pentru a se stabili veridicitatea acestui film şi dacă sunt elemente care ne pot ajuta în vederea identificării celor trei minori”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

ADVERTISING

El a adăugat că poliţiştii fac apel la persoanele care deţin informaţii utile acestei anchete să îi sprijine, apelând 112 sau adresându-se celei mai apropiate unităţi de Poliţie.

Cei trei fraţi de 11, 9 şi 7 ani au fost daţi dispăruţi, luni seara, de tatăl lor, după ce acesta a fost anunţat de bonă că minorii au plecat de acasă. Ei au fost daţi imediat în urmărire naţională şi sunt căutaţi de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai ISU cu drone şi câini de urmă.

Cei trei copii au următoarele semnalmente:

  • Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
  • Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă.
  • Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.
ADVERTISING

Părinţii celor trei copii, milionarul Adrian Marțian și fosta sa concubină Roxana Marțian, se luptă în instanță pentru custodia lor de mai mult timp, scrie Cotidianul de Hunedoara. Instanța a dispus ca micuții să rămână în grija mamei, iar tatălui i-a dat interdicție de a se apropia de ei la o distanță mai mică de 120 de metri.

Însă toți cei trei copii refuză să locuiască cu mama lor, din cauză că femeia i-ar fi maltratat. În acest context, copiii au fost puși sub custodia statului, iar în prezent locuiesc într-un imobil din Sântandrei. Într-un gest de revoltă, Adrian Marțian și-a pus o rulotă, în câmp, în apropierea casei în care locuiesc copiii, unde vine periodic.

Omul de afaceri este originar din Cluj și a fost, în trecut, patron la echipa de fotbal UTA Arad, fiind, totodată, partener de afaceri cu celebrul fotbalist Adrian Mutu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇