Cehia și Slovacia declară din nou stare de urgență: Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate doar cu teste Covid

Cehia și Slovacia declară din nou stare de urgență: Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate doar cu teste Covid

Slovacia şi Cehia vor declara starea de urgenţă în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Premierii celor două ţări, care au înregistrat o puternică recrudescenţă a cazurilor de contaminare, au anunțat acest lucru luni, notează AFP.

"Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe", a declarat şeful guvernului slovac, Igor Matovic.

Măsura ar urma să fie adoptată de Guvern miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei.

ADVERTISING

La rândul său, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său miercuri, de asemenea, pentru a aproba starea de urgenţă.

Ce măsuri se impun

Potrivit restricţiilor luate în considerare de guvernul slovac, toate evenimentele sportive, culturale şi serviciile religioase vor fi interzise cu începere de la 1 octombrie.

Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate doar dacă toţi participanţii fac dovada testului negativ la coronavirus.

ADVERTISING

Restaurantele, barurile şi cafenelele vor închide la orele 22:00, iar persoanele care nu locuiesc împreună şi doresc să se apropie la mai puţin de 2 metri, în exterior, vor fi obligate să poarte mască.

Portul măştii este deja obligatoriu în Slovacia în locurile publice, în interior.

Această ţară cu 5,4 milioane de locuitori a înregistrat 9.343 de infecţii cu coronavirus de la începutul pandemiei, iar 44 de pacienţi au decedat.

ADVERTISING

Vineri, numărul contaminărilor zilnice a atins cifra record de 552.

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇