Au ajuns nord-coreenii. Trupele cu trei generali sunt deja în Kursk, iar Putin nu neagă

Au ajuns nord-coreenii. Trupele cu trei generali sunt deja în Kursk, iar Putin nu neagă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciul militar de informaţii al Ucrainei a anunţat, joi, că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august.

O sursă militară ucraineană declarase mai devreme în aceeaşi zi că aproximativ 2.000 de soldaţi nord-coreeni se deplasau pe teritoriul rus în direcţia graniţei cu Ucraina.

Potrivit ultimei declaraţii a serviciului militar de informaţii al Ucrainei, în Rusia au fost desfăşuraţi circa 12.000 de militari nord-coreeni, dintre care aproximativ 500 sunt ofiţeri şi trei generali, iar instrucţia acestor trupe este condusă în cinci baze militare, transmite Reuters.

ADVERTISING

Vice-ministrul rus al Apărării Yunus-Bek Yevkurov este responsabil cu procesul de instrucţie şi de adaptare a trupelor nord-coreene, mai precizează acelaşi serviciu ucrainean.

La o conferinţă de presă desfăşurat la finalul summit-ului BRICS găzduit de oraşul rus Kazan, preşedintele Vladimir Putin nu a negat prezenţa trupelor nord-coreene în Rusia. Răspunzând unei întrebări pe acest subiect, el a indicat spre ajutorul militar oferit Ucrainei de Occident şi a vorbit, de asemenea, despre mercenari străini care luptă alături de armata ucraineană.

ADVERTISING

După ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi autorităţile sud-coreene au dat declaraţii repetate despre desfăşurarea unor soldaţi nord-coreeni în Rusia, SUA şi NATO au confirmat miercuri informaţia.

Washingtonul a subliniat însă că deocamdată nu este clară misiunea acestor trupe, dacă vor fi implicate de partea armatei ruse în războiul cu Ucraina şi dacă o asemenea angajare în luptă va fi pe frontul din interiorul Ucrainei sau numai pe cel din provincia rusă Kursk.

Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) sud-coreean a estimat anterior la circa 3.000 numărul soldaţilor nord-coreeni trimişi în Rusia, adăugând că aceştia urmează activităţi de instrucţie pentru a fi introduşi în luptă şi au primit armament, uniforme şi acte de identitate ruseşti.

Coreea de Sud, un aliat apropiat al Washingtonului - acesta din urmă fiind principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia -, a anunţat joi că va analiza "cu mai multă flexibilitate" ca înainte posibilitatea de a furniza la rândul ei arme Ucrainei în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei.

ADVERTISING

Peste Ocean, republicanul Mike Turner, președintele Comitetului de Informații al Camerei Reprezentanților, consideră că Statele Unite ar trebui să ia în considerare "o acțiune militară directă" dacă trupele nord-coreene se alătură războiului din Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇