Accident grav în Oradea, soldat cu trei victime: Un copil a ajuns în comă la spital

Accident grav în Oradea, soldat cu trei victime: Un copil a ajuns în comă la spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un accident grav a avut loc, miercuri seara, în Oradea. Un șofer, care circula cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbind o altă mașină care circula regulamentar.

„Miercuri, 31 mai, la ora 19.26, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin 112, că pe strada Șanțului din Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța, citată de Bihon.ro.

ADVERTISING

„ISU Bihor a mobilizat la fața locului, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și trei echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent colonel Camelia Roșca.

Potrivit celor mai recente informații citate de Digi24, s-au înregistrat trei victime: un copil care este în stare gravă (cod roșu medical), fiind adus în comă la spital, mama acestuia, descarcerată de pompieri, în cod galben medical, iar cea de-a treia victimă, cu răni ușoare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇