Haos pe șosele și în vămi - ziua 9: Va fi protest în București, dar nu în Piața Victoriei. Primele tractoare pătrund în centrul Timișoarei. Transportatorii au blocat din nou o intrare în Portul Constanța (Video)

Haos pe șosele și în vămi - ziua 9: Va fi protest în București, dar nu în Piața Victoriei. Primele tractoare pătrund în centrul Timișoarei. Transportatorii au blocat din nou o intrare în Portul Constanța (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Protestul transportatorilor și al fermierilor a trecut şi de ziua a noua. Au scos iar tractoarele și camioanele în stradă și au blocat circulația.

Traficul este îngreunat la Vama Siret (Suceava) şi în Afumaţi (Ilfov). Fermierii au ajuns și în Vama Halmeu (Satu Mare) și au blocat-o parțial.

Transportatorii au blocat din nou, joi seară, una dintre intrările în Portul Constanţa.

Guvernul a adoptat azi o serie de măsuri deja anunțate de zile bune, însă premierul a promis că urmează și altele, ce vor fi aprobate într-o nouă ședință pe care să o convoace zilele ce urmează.

Între timp, la Ministerul Agriculturii, Florin Barbu a discutat cu fermierii care protestează la Afumaţi şi se consideră nereprezentaţi de asociaţiile care au fost la întâlnirile organizate în această săptămână. Negocierile au început cu întârziere, au avut loc în prezența presei și au durat mai puțin de o oră, finalizându-se fără un acord.

Pe de altă parte, conducerea ASF şi reprezentanţii transportatorilor au convenit plata în rate a RCA, dar şi suspendarea poliţei când maşina nu e folosită.

Protestatarii merg însă înainte și chiar au reușit să obțină autorizarea protestului și în Capitală, după ce miercuri au primit permisiunea de a protesta în centrul Timișoarei timp de o săptămână.

ADVERTISING

Iată cele mai importante informații și evenimente legate de protestele transportatorilor și agricultorilor de joi, 18 ianuarie - ziua 9:

  • Noutăţi de la ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară a venit joi cu un set de măsuri pe care le propune spre dezbatere, după ce a discutat cu reprezentanții transportatorilor nemulţumiţi în special de valoarea mare a RCA. Acestea sunt:
  1. Suspendarea contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
  2. RCA în rate - Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la firme, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
  3. Revizuirea modalității de stabilire a tarifului RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale. Detalii AICI
  • Să blocăm portul - Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă, joi seară, la Constanţa, pentru a şasea zi consecutiv, ei anunţând că se îndreaptă către Portul Constanţa Sud - Agigea. Zeci de autovehicule de mare tonaj au plecat în coloană dintr-o parcare de pe şoseaua de centură şi merg la poarta 10 Bis a portului maritim pentru a o bloca.
  • Începe protestul la Timişoara - Mai multe tractoare au început să sosească, joi seară, în parcarea Modex din centrul oraşului Timişoara, unde agricultorii au obţinut avizul să protesteze până în 24 ianuarie. Agricultorilor li s-au pregătit trei rute de acces în Timişoara cu utilajele, începând de la ora 20.00, de pe Calea Lugojului, de pe Calea Aradului şi dinspre Calea Şagului, atât din nordul, cât şi din sudul oraşului. Sub supravegherea Poliţiei, fermierii şi-au aşezat tractoarele în parcarea Modex. Sunt agricultori veniţi din comunele Livezile, din Tomnatic şi Sandra.
  • Protest autorizat în Capitală - Fermierii şi transportatorii au cerut, joi, aviz pentru a protesta în Piaţa Victoriei, solicitarea fiind făcută pentru 50.000 de persoane şi 200 de utilaje. Protestatarii au cerut aviz pentru trei zile - 21, 22 şi 23 ianuarie și spun că vor sta doar în Piaţa Victoriei, fără a fi necesară închiderea traficului în zonă. Nicușor Dan a transmis că a avizat cererea, dar cu mai puțini oameni și nu la Guvern, ci în Piața Constituției. Astfel, au primit aprobare 5.000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete de tractor de TIR. Traficul din București nu va fi afectat.
  • Ședință decisivă de guvern - La începutul ședinței, premierul Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri, a lăudat miniștrii PSD de la Agricultură și Transporturi, în schimb pe liberalul Boloș de la Finanțe l-a mustrat indirect și i-a trasat și noi dispoziții.
ADVERTISING

„Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar din punctul meu de vedere că protestele au fost îndreptățite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime”, și-a început Ciolacu discursul.

Iată ce măsuri a anunțat apoi:

  • „Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162 de mii de beneficiari şi un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată.
  • În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi. Detalii despre ordonanţa adoptată AICI
  • Modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi stabilim limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. Ce toleranţe sunt permise în Europa vor fi acceptate şi la noi.
  • Corelăm dispoziţiile privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale cu normele internaţionale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului național după modelul unei convenţii recunoscute la nivel internaţional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voinţa părţilor exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că aşa reintrăm într-o logică economică.
  • Venim azi şi cu dispoziţii mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.
  • ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă. Va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari. În plus, se permite plata în rate a RCA şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”.
Declarații de presă la începutul ședinței de guvern din 18 ianuarie

Declarații de presă la începutul ședinței de guvern din 18 ianuarie

Publicată de Guvernul României pe Joi, 18 ianuarie 2024
  • Vama Halmeu, blocată parțial - Fermierii au ajuns în Vama Halmeu și au blocat-o parțial. Ei își propun să se manifeste pașnic, dar hotărât, astfel încât mesajul să poată să ajungă la factorii de decizie de la București.

VIDEO. Fermierii au ajuns în Vama Halmeu. Au blocat-o parțial! DETALII-> http://tinyurl.com/4rxc6vrm I Continuă să mai vină protestatari

Publicată de Presa Satu Mare pe Joi, 18 ianuarie 2024
  • Noi discuții cu fermierii - Ministerul Agriculturii, Florin Barbu, a discutat cu fermierii care protestează la Afumaţi şi se consideră nereprezentaţi de asociaţiile care au fost la întâlnirile organizate în această săptămână. Negocierile au început cu întârziere, au avut loc în prezența presei și au durat mai puțin de o oră, finalizându-se fără un acord.
Discuții cu reprezentanții fermierilor

Discuții cu reprezentanții fermierilor

Publicată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe Miercuri, 17 ianuarie 2024
  • Schimbări la RCA - Conducerea ASF şi reprezentanţii transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.
  • Situația ieșirilor prin Vama Siret - Peste 150 de camioane au ieşit, miercuri, din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, după ce timp de două zile traficul maşinilor de mare tonaj a fost închis din cauza protestelor fermierilor şi transportatorilor. Potrivit autorităţilor din Suceava, tranzitul camioanelor pe sensul de ieşire din România spre Ucraina se desfăşoară, începând de miercuri dimineaţă, în coloane de câte zece camioane pe oră, în timp ce pe sensul de intrare în România este complet blocat.
  • Circulație îngreunată - Centrul Infotrafic informează că joi dimineaţă circulaţia este îngreunată la Vama Siret (Suceava) şi în Afumaţi (Ilfov) din cauza protestelor transportatorilor sau fermierilor. Este vorba de DN 2, pe sensul de ieşire din ţară prin Vama Siret, judeţul Suceava, unde circulaţia se desfăşoară dirijat. De asemenea, pe DN 2, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, prima bandă a sensului către Bucureşti este ocupată de autovehiculele staţionate, circulaţia desfăşurându-se pe banda a doua, fără probleme majore de fluenţă.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇