Autoritatea de Supraveghere Financiară a venit joi cu un set de măsuri pe care le propune spre dezbatere, după ce a discutat cu reprezentanții transportatorilor nemulţumiţi în special de valoarea mare a RCA.
Acestea sunt:
- Suspendarea contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
- RCA în rate - Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la firme, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
- Revizuirea modalității de stabilire a tarifului RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale.
Potrivit unui comunicat al ASF, discuţiile între reprezentanţii Autorităţii şi cei ai transportatorilor din România vor continua în zilele următoare, în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluţionarea problemelor ridicate.
În urma discuţiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze şi să găsească soluţii ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat.
"Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri, pentru ca aceştia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat, în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referinţă.
Discuţiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluţionarea problemelor ridicate de reprezentanţii transportatorilor", se mai spune în comunicat.
Potrivit informaţiilor remise de preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, conducerea ASF şi reprezentanţii transportatorilor au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.
"S-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat Ştefănescu.
Discuţiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".