Școala va începe pe aceleași criterii din primul semestru, au anunțat Iohannis și Cîmpeanu

Școala va începe pe aceleași criterii din primul semestru, au anunțat Iohannis și Cîmpeanu

După vacanță, cursurile vor fi reluate respectându-se aceleași reguli care au fost aplicate în primul semestru, au comunicat președintele Iohannis și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după întâlnirea pe care au avut-o joi la Palatul Cotroceni.

Discuțiile dintre cei doi au vizat atât condițiile în care se vor întoarce elevii la școală, cât și cum vor fi organizate concursurile pentru alegerea directorilor de școli din preuniversitar.

„În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru.

ADVERTISING

Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică”, se arată în comunicatul remis de Administrația Prezidențială după întâlnire.

În ce privește numirea unor noi conduceri de școli în preuniversitar, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.

Vezi aici comunicatul integral al Administrației Prezidențiale.

ADVERTISING

Vacanță prelungită

Vacanța de primăvară a început deja din 2 aprilie pentru elevi, cu excepția claselor terminale unde elevii vor mai reveni la cursuri, online, în perioada 12-30 aprilie

Clasele terminale au vacanță pentru sărbătorile pascale catolice între data de 2 aprilie și 11 aprilie și vacanță pentru sărbătorile pascale ortodoxe între 30 aprilie și 9 mai.

Pentru celalalte clase se face punte între cele două vacanțe de Paște, între 2 aprilie și 4 mai.

Astfel, semestrul al II-lea va fi prelungit cu o săptămână, toate clasele în afară de cele terminale urmând să încheie anul școlar pe data de 25 iunie.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇