Cum va începe anul școlar? Monica Anisie prezintă ”cel mai bun scenariu”: Unii dintre elevi vor fi la școală, iar alții vor urmări cursurile online, urmând să facă rocada (Video)

Cum va începe anul școlar? Monica Anisie prezintă ”cel mai bun scenariu”: Unii dintre elevi vor fi la școală, iar alții vor urmări cursurile online, urmând să facă rocada (Video)

Cel mai bun scenariu  pentru deschiderea anului școlar va fi acela în care unii dintre elevi vor fi la școală, iar alții vor urmări cursurile online, urmând să facă rocada, în funcție de situația epidemiologică, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației, luni dimineața, într-o vizită la Iași.  

„Toate scenariile pe care Ministerul Educației le are în vedere țin cont de recomandările Ministerului Sănătății. De aceea, am realizat un grup de lucru interministerial, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, pentru a pune la punct aceste scenarii.

ADVERTISING

Deja în spațiul public partenerii educaționali au prezentat câteva din discuțiile pe care le-am avut în acest grup. Și așa cum se știe cel mai bun scenariu va fi, dacă Ministerul Sănătății va face această recomandare, va fi acela în care unii dintre elevi vor fi la școală, iar alții vor urmări cursurile online, urmând să facă rocada, în funcție de situația epidemiologică.

Repet, toate scenariile privind reluarea cursurilor au în vedere situația epidemiologică, care nu este una tocmai bună. Aș face un apel către populație să respecte regulile de distanțare fizică, să poarte mască și să nu fie o glumă acest virus pentru ei”, a spus Monica Anisie.

ADVERTISING

Ministrul Educației a subliniat că decizia finală pentru anul școlar va fi luată în funcție de situația epidemiologică.

„Trebuie să ne uităm în jurul nostru și să vedem care este situația epidemiologică. În toate statele în care au fost reluate cursurile, acestea au fost reluate în baza unor protocoale sanitare foarte stricte. De aceea, repet, este bine ca populația să respecte regulile de distanțare fizică, să poarte mască și în felul acesta să avem cât mai puține cazuri de îmbolnăviri”, a mai spus Monica Anisie.

ADVERTISING

Întrebată despre costurile pe care le implică scenariul venirii alternative la școală, Anisie a spus că reprezentanții Ministerului Educației lucrează la aceste scenarii care au în vedere și resursele materiale și umane  de care avem nevoie.

„De asemenea, la nivelului Guvernului, există un grup interministerial (...) iar scopul acestui grup a fost făcut tocmai pentru a lua în calcul toate resursele pe care sistemul de educație are nevoie pentru anul școlar 2020-2021”, a spus Monica Anisie.

Aceasta a adăugat că celelalte două scenarii sunt: primul este venirea normală la școală care nu este posibilă în condițiile date, iar un alt scenariu este să continue școala online.

Citiți și: Aproape 10 milioane de copii din lumea întreagă riscă să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală

Iohannis a promulgat legea prin care elevii și profesorii pot primi un laptop sau o tabletă

În mintea generației nativilor digitali. Cum poate reîncepe școala? – Interviu audio cu prof. Mircea Miclea


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇