Ucraina a vândut aur de peste 12 miliarde de dolari, de când a început războiul

Ucraina a vândut aur de peste 12 miliarde de dolari, de când a început războiul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Naţională a Ucrainei (NBU) a vândut rezerve de aur în valoare de 12,4 miliarde de dolari, de la începutul invaziei Rusiei din 24 februarie, a anunţat viceguvernatorul Katerina Rojkova.

„Vindem (acest aur), astfel încât importatorii noştri să poată cumpăra bunurile necesare pentru ţară”, a declarat Rojkova, la televiziunea naţională, citată de Reuters.

Oficialul ucrainean a dat asigurări că aurul nu este vândut pentru a susţine grivna – moneda naţională a Ucrainei.

Luna trecută, Banca Naţională a Ucrainei a decis să majoreze dobânda de politică monetară, de la 10 până la 25%, în încercarea de a ţine sub control inflaţia şi a proteja moneda naţională de repercursiunile economice ale invaziei ruse.

În aprilie, Banca Mondială a dat publicităţii un set de estimări conform cărora Produsul Intern Brut al Ucrainei ar urma să se contracte cu 45,1% în acest an din cauza invaziei ruseşti, care a oprit afacerile, a diminuat exporturile şi a făcut activitatea economică imposibilă în mari părţi ale ţării.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇