Ucraina primește un ajutor de aproape 1,5 miliarde de dolari de la Banca Mondială

Ucraina primește un ajutor de aproape 1,5 miliarde de dolari de la Banca Mondială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ajutorul suplimentar în valoare de 1,49 miliarde de dolari, aprobat marți de conducerea Băncii Mondiale, va fi folosit pentru plata salariilor funcționarilor publici și a angajaților din sectorul social din Ucraina.

Noua tranșă de ajutor face parte din pachetul de sprijin financiar de peste 4 miliarde de dolari care va fi oferit Ucrainei de Banca Mondială, relatează Reuters.

Instituția financiară a anunțat într-un comunicat că fondurile acordate Kievului sunt asigurate prin finanțarea garanțiilor din Marea Britane, Olanda, Lituania și Letonia. Proiectul este susținut, de asemenea, de o finanțare paralelă din Italia și de contribuțiile dintr-un fond fiduciar multi-donator.

ADVERTISING

Ucraina a anunțat că în viitorul apropiat va avea nevoie de cel puțin 5 miliarde de dolari pe lună pentru a menține guvernul funcțional, pe fondul invaziei declanșate de Rusia în februarie și a luptelor care au afectat sectoare vaste ale economiei.

Liderii țărilor din G7 au promis luna trecută un nou ajutor de 9,5 miliarde de dolari, ridicând sprijinul acordat Ucrainei la aproape 20 de miliarde de dolari, relatează agenția de presă.

Banca Mondială a lucrat în strânsă legătură cu statele donatoare prin programele de finanțare pentru a sprijini sectoarele de sănătate, educație, servicii sociale, precum și furnizarea de energie, apă și transporturi din țara afectată de război.

ADVERTISING

Serviciile de bază sunt "esențiale pentru prevenirea deteriorării ulterioare a condițiilor de trai și a sărăciei în Ucraina pe fondul suferinței provocate de război", se arată în comunicatul Băncii Mondiale. "Aceste servicii ar putea fi piatra de temelie a oricărei redresări și reconstrucții", a transmis instituția.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇