Poșta Română plătește un impozit-record pe sediul din Oradea: 1,3 milioane de lei

Poșta Română plătește un impozit-record pe sediul din Oradea: 1,3 milioane de lei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, afirmă că Poşta Română plăteşte, pentru sediul din municipiu Oradea, un impozit anual de nu mai puțin de 1,3 milioane de lei șia asta pentru că imobilul de 14.000 de metri pătraţi nu este renovat. El este de părere că astfel de sedii ar trebui fie vândute, fie date statului român, pentru că ele nu sunt rentabile din punct de vedere financiar.

„Avem undeva la 1500 de spaţii proprietatea companiei. Aici vorbim de spaţii în mediul urban, clădiri istorice, cum este clădirea Poştei din Timişoara, sau din Oradea, dar vorbim şi de mici locaţii de 10-20 de metri pătraţi în tot ce înseamnă mediul rural din România, multe din ele abandonate de companie din două motive: pe de o parte că au un statut juridic incert şi nu putem investi în ele, pe de altă parte pentru că nu e rentabil să investeşti într-o proprietate care nu produce”, a afirmat Valentin Ştefan duminică, la Digi 24. 

ADVERTISING

Întrebat dacă a calculat valoarea totală a spaţiilor deţinute de Poşta Română acesta a răspuns: „nu m-a interesat acest aspect”.

„Avem unele proprietăţi pe care ştim din start că orice am face nu le putem valorifica comercial şi trebuie să le găsim o destinaţie. Clădirea Poştei din Oradea este o clădire uriaşă, undeva la 14.000 de metri pătraţi. Nu avem ce să facem cu tot acel spaţiu. Costurile ar fi enorme, să investim să o renovăm, ne va fi foarte greu să găsim chiriaş pentru ea, trebuie să găsim o soluţie, ne-am dori efectiv să o dăm înapoi statului român sau să o vindem”, spune directorul Poştei. 

ADVERTISING

El a explicat că Poşta Română plăteşte 1.300.000 de lei impozit pentru clădirea Poştei din Oradea, cuantumul taxei fiind atât de mare fiindcă imobilul nu este renovat.

„Este o supraimpozitare de 500% pentru că nu avem clădirea renovată. Dacă noi am renova faţada, ne-ar costa peste 10 milioane de lei. Din punct de vedere comercial, eu nu pot să iau această decizie, să arunc 10 milioane de lei, să scot banii în 10 ani, şi după aceea că am tot o clădire care nu poate fi valorificată. E pur şi simplu o decizie proastă. Îmi doresc să scăpăm de această clădire, dar nici nu îmi doresc nici să nu pun interesul companiei pe primul plan”, adaugă Valentin Ştefan. 

ADVERTISING

Acesta a subliniat că nu are „un plan” în sensul vânzării clădirii, dar că aceasta este „o opţiune”, o altă variantă fiind aceea ca imobilul să fie cedat statului.

El spune că proprietatea de pe Calea Victoriei „a trimis la puşcărie doi miniştri” în urmă cu peste un deceniu şi să din această cauză în companie există o teamă atunci când vine vorba despre asumarea unor decizii. 

„Din păcate, în Poştă există o traumă: trauma lucrurilor făcute ilegal”, a mai spus Valentin Ştefan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇