Cum reușește un poștaș care are 2.000 de lei salariu să câștige încă 6.000 de lei

Cum reușește un poștaș care are 2.000 de lei salariu să câștige încă 6.000 de lei

În jur de 1.000 de poștași din țară își suplinesc veniturile prin sistemul de bonusare, bonusurile putând ajunge și la de trei ori salariul.

Informația a fost dată de directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, care s-a aflat vineri la Alba Iulia. El a dat exemplul unei angajate din București care, la un salariu de 2.000 de lei, a câștigat suplimentar 6.000 de lei.

Valentin Ștefan a explicat, într-o conferință de presă, că Poșta Română are și vrea să crească și mai mult un sistem de bonusare pentru ca angajații să câștige mai mult și să fie redus fluxul de plecare al acestora.

ADVERTISING

Și a explicat cum funcționează sistemul de bonusare pe citit contoare.

"E o activitate nouă pentru Poşta Română, de test, doi ani, un contract. Şi am introdus bonusarea. Şi, spre surprinderea noastră, avem cam 1.000 de angajaţi care îşi suplinesc salariul prin această bonusare, deci pe munca lor. Şi am avut o colegă din Bucureşti care şi-a mărit salariul, a luat un bonus de 6.000 de lei. La un salariu de până în 2.000 de lei. Sigur, e o excepţie, dar ...", a spus Valentin Ştefan.

În ceea ce priveşte deficitul de personal, de câteva sute de posturi libere, acesta este relativ, a apreciat Valentin Ştefan.

ADVERTISING

"De exemplu, oraşul cu cel mai mare deficit este Slatina, judeţul Olt. Ne e foarte greu să găsim angajaţi acolo. Şi în general în mediul urban există un deficit de angajaţi. În mediul rural în schimb, există un surplus de angajaţi (...) Avem cam 600 de posturi libere la nivel naţional. Acest deficit există de ani de zile", a mai spus directorul general al Poștei.

Referindu-se la sediile în care îşi desfăşoară activitatea Poşta Română, directorul Valentin Ştefan a susţinut că în 2022 s-au făcut investiţii în renovare de circa 30 de milioanne de lei, cât în ultimii zece ani. Iar în acest an vrea să dubleze suma alocată pentru renovări.

ADVERTISING

Șeful Poștei mai spune că, spre deosebire de alte ţări din vestul Europei, unde companiile de poştă au deschis oficii în locaţii gen magazine de proximitate, brutării, în România se vrea păstrarea acestui specific al companiei, cu oficii poştale fizice. Potrivit lui Valentin Ştefan, Poşta Română are aproximativ 2.000 de sedii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇